„Am început să scriu din nevoia de a vărsa emoţiile adunate în urma primului meu eşec sentimental", povesteşte ea. „Prima mea dragoste a fost un băiat din satul în care am copilărit, din Ieud pe Valea Izei. El era cu 4 ani mai mare decât mine şi învăţa la Bucureşti la «Tonitza». Aşteptam vacanţele cu sufletul la gură ca să ne întâlnim. Aveam 11 ani, ne jucam la «Crucile jizilor», un cimitir evreiesc din vârful dealului, ai mei mă strigau de zor să cobor şi în timp ce mă rupeam cu greu de prietenii mei şi mă duceam spre casă, el a început să strige: «eşti frumoasăăăăăăăăă!» Şi m‑am îndrăgostit. La 14 ani mi-a promis că facem Revelionul împreună. L-am aşteptat şi nu a venit. Aşa că m-am încuiat în camera mea şi toată noaptea de Revelion am scris primele pa­gini din primul meu roman."

A fost un talent precoce. Prima carte semnată Chris Simion a fost o culgere de eseuri şi afo­ris­me scrise de la „înălţimea" unui om de 16 ani. Iată câteva mostre de înţelepciune: „Locul unde cerul şi pământul se întâlnesc şi discută este sufletul", unde mai pui că „singurul lucru care poate scăpa lumea de nebunie este umorul". Şi reţineţi că „atunci când bate grindina, nu trebuie să înjuri şi nici să implori, ci pur şi simplu să intri în casă".

Lansată de Pittiş şi Pruteanu

„Totuşi ce pile ai avut, că nu publica oricine la 16 ani?", mi-am arătat nedumerirea. „Apariţia mea pe piaţa literară a picat pentru mulţi «cam greu». La scurt timp de la debut am a­flat cum am reuşit eu să pu­blic la o vârstă atât de fragedă (ador cuvântul ăsta). Printr-o introspecţie lucidă şi studii aprofundate, s-a ajuns la concluzia că am publicat datorită criticului Eugen Simion, care cică ar fi fost tatăl meu. M-a amuzat întotdeauna chestia asta şi am contestat bârfa târziu. Pe tata îl cheamă Emil. Eu apăream peste tot în acte, la şcoală Chris E. Simion. Ni­meni nu a catadicsit să verifice pe bun