Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipă bogată, obiectiv modest

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 26 martie 2010 ·

Chiar dacă se luptă să scape de retrogradare în acest sezon, Universitatea are viitorul asigurat din punct de vedere financiar. „Cu banii stau prost, cum stă toată lumea. Eu zic că o să ne fie greu, dar o să ţin echipa. Avem o serie de jucători foarte interesanţi. Au fost probleme la club, cum sunt şi la alte cluburi, dar eu cred că a trecut ce a fost mai greu", a spus Mititelu la Digi Sport. Surse din cadrul clubului Universitatea susţin că, în prezent, jucătorii şi-au primit salariile, dar nu în totalitate, în timp ce restul angajaţilor mai au de aşteptat. Soluţia redresării financiare a dat-o chiar Mititelu, care vrea să scoată pe tarabă câţiva jucători. „La vară poate o să vindem un jucător, poate doi, dar mai mult nu. S-ar putea să plece chiar Mihai Costea. Dar eu, să fiu sincer, aş vrea ca Mihai să mai stea măcar un an. Există un interes foarte mare pentru alţi doi jucători de-ai noştri. Nici un club din Liga I nu are patrimoniul activ al Universităţii Craiova, este cel mai bogat club din România din punctul ăsta de vedere. Noi stăm mai greu cu lichidităţile. Sincer, Universitatea Craiova are un patrimoniu de cel puţin 80 de milioane de euro. Nu e un patrimoniu aiurea, e pe lucruri concrete. În doi-trei ani avem şanse să devenim cel mai bogat club din România", a mai spus finanţatorul Ştiinţei. Atenţia juveţilor se îndreaptă deocamdată spre campionat, la finalul căruia vor să numere cât mai multe puncte. Mâine, în Giuleşti, alb-albaştrii speră să dea lovitura, chiar dacă pe teren nu se va afla golgheterul Florin Costea. În schimb, la Rapid are drept de joc Cristi Săpunaru, după ce Liga din Portugalia i-a modificat sancţiunea, suspendându-l doar patru meciuri în loc de şase luni, cum dictase iniţial. Probleme sunt cu antrenorul Nae Manea, care a anunţat că nu va mai sta pe bancă la meciul cu Universitatea. Chiar dacă se luptă să scape de retrogradare în acest se

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2024. Probele scrise încep astăzi cu examenul la Limba şi Literatura Română

Mediafax acum o ora
Prima probă scrisă a Bacalaureatului, din acest an, este cea de Limba şi literatura română. Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în

Români aflați în pericol în Turcia, din cauza incendiilor. Se fac evacuări din hoteluri

Ziua Constanta acum 25 minute
Situație tensionată în Grecia și Turcia, unde incendiile de vegetație au pus în pericol siguranța turiștilor, inclusiv a unor cetățeni români aflați în vacanță. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, prin intermediul misiunilor diplomati

Accident grav în Suceava. Cinci morţi după ce o cisternă şi un autoturism s-au ciocnit

Mediafax acum o ora
Grav accident rutier în localitatea suceveană Cumpărătura, luni dimineaţă. Accidentul s-a produs între o cisternă şi un autoturism care tracta o platformă cu un alt vehicul. În urma impactului violent, cinci persoane au murit, între care şi doi copi

Cinci persoane, dintre care doi copii, au murit într-un accident, după ce un autoturism s-a ciocnit cu o cisternă

Ziare.com acum 39 minute
Luni dimineață, un accident rutier tragic a avut loc în localitatea Cumpărătura, comuna Bosanci, județul Suceava, soldat cu moartea a cinci persoane, dintre care doi copii. Incidentul s-a produs în urma coliziunii violente dintre o cisternă și un au

Premierul Marcel Ciolacu are consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pentru finalizarea calendarului electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare

News.ro acum 3 ore
Guvernul a anunţat programul consultărilor cu partidele politice ale premierului Marcel Ciolacu, luni la Palatul Victori,a pentru a finaliza calendarul electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Primii cu care se va vedea şeful Executivu

Reunită duminică la Camp David, familia lui Biden i-a spus acestuia să rămână în cursă şi să continue să lupte

News.ro acum o ora
Familia preşedintelui Joe Biden s-a reunit duminică la Camp David pentru a-l îndemna pe liderul de la Casa Albă să rămână în cursă şi să continue să lupte în ciuda prestaţiei sale dezastruoase la dezbatere. Unii membri ai familiei au criticat modul

Descoperire macabră la stână. Un bărbat a murit după ce ar fi fost mâncat de câini

Adevarul acum 2 ore
Cadavrul unui bărbat a fost găsit la o stână din județul Neamț. Din primele verificări, acesta a murit după ce a fost atacat de mai mulți câini.

Emilia Șercan îl acuză pe Mircea Geoană că și-a plagiat teza de doctorat, după operele a doi președinți americani

Ziare.com acum o ora
Mircea Geoană, actual secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, este acuzat de plagiat în teza sa de doctorat susținută în 2005 la Academia de Studii Economice (ASE). Emilia Șercan a publicat o inves

Spania învinge Georgia fără emoţii şi va întâlni Germania în sferturi la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Portarul Mamardashvili a fost principalul protagonist al începutului de meci, salvând o primă şansă de gol a spaniolilor, după ce a parat lovitura de cap a lui Carvajal, la capătul unui corner. În ciuda cursului jocului, georgienii au deschis scorul

Alegerile din Franţa - furtună şi avânt

Adevarul acum o ora
În 1776 Fruedrich Maximilian Klinger scria o piesă de teatru intitulată Sturm und Drang (“furtună şi avânt” în traducerea din limba română) de la care avea să se nască un curent cultural cu acelaşi nume. Acţiunea are loc în timpul Revoluţiei America

Vremea

București
acum

27°
lun.

22°/37°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

20°/35°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/28°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

27°
lun.

23°/34°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°