Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căderea în dizgraţie a liderilor de sindicat

Publicat in Romania Libera, vineri 26 martie 2010 ·

La fabrica Faur (fosta „23 August") din Bucureşti abia am avut cu cine schimba două vorbe. Conducerea societăţii nu ne-a lăsat în fabrică, aşa că discuţiile s-au purtat la poartă, după program. „Liderii noştri sindicali ne-au reprezentat atât de bine, că din 20.000 de muncitori, câţi eram înainte de '89, nu ştiu dacă mai suntem acum vreo 400. Suntem în şomaj tehnic, luăm doar 75% din salariu", ne-a spus Ştefan Tudor, strungar. „Sunt membru de sindicat, dar nici nu ştiu cum se numeşte organizaţia. Sunt două sindicate la Faur, care se ceartă între ele. Pe mine nu mă apară nimeni. După 30 de ani de muncă, încasez lunar 750 lei", afirmă şi Sia Diamandin. „Nu mă simt reprezentat. De aia nu vă dau nici numele, ca să nu mă de afară!", ne-a spus un alt strungar. De la muncitori am aflat că unul dintre sindicatele din fabrică este afiliat la Cartel Alfa.

Petru Dandea, vicepreşedinte al Cartel Alfa, este de părere că oamenii nu ar trebui să fie supăraţi pe liderii de la centru: „Nemulţumirile apar din cauza relaţiei proaste dintre membrii şi liderii locali. Sunt organizaţii care nu au mai avut o adunare generală chiar şi de cinci ani, de aceea, nu cunosc cum se cheamă sindicatul lor, cine e liderul lor, cum sunt cheltuiţi banii strânşi din cotizaţie". De ce se întâmplă acest lucru? Am vrut să-i întrebăm pe liderii sindicatului de la Faur, dar nu am reuşit să-i găsim.

„Nu am auzit de fondul de grevă"

La Direcţia Finanţelor Pu­blice Ilfov (DFPI), funcţionarii sunt iritaţi de faptul că, în urma aplicării Legii unice de salarizare, le-au scăzut salariile. „Mi-e ruşine să vă spun ce leafă am. De la sindicat am primit cadouri pentru copil, de sărbători. În rest, nu ştiu ce se întâmplă cu cei 1% pe care-i cotizez lunar. Simt că nu-mi reprezintă nimeni interesele", ne-a spus George Petre, funcţionar public. El povesteşte că a făcut anul trecut grevă şi că ziua respecti

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenind pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 46 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţia instituţională a se

Salariul minim brut pe țară crește de la 1 iulie

Wall-Street.ro acum 22 minute
Salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut, de la 1 iulie, iar facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe va fi păstrată până la finele anului, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres. "De la 1 i

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum o ora
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 4 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Percheziții în județul Alba, într-un dosar de furt de pe rafuturile unei societăți comerciale din Luduș

Radio Mures acum o ora
Polițiștii mureșeni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție, în județul Alba, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt. Două tinere au fost reținute pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit faptul că acestea ar fi

"Influencerul lui Dumnezeu" va fi recunoscut ca sfânt, după ce Papa i-a atribuit un al doilea miracol. Ar fi primul din generația milenialilor

Ziare.com acum 36 minute
Papa Francisc a atribuit un al doilea miracol adolescentului italian Carlo Acutis, care, în scurta sa viaţă, şi-a folosit competenţele de lucru pe calculator pentru a propaga credinţa catolică, deschizând astfel calea către proclamarea primului sfân

Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral (P)

Timpolis acum 54 minute
După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Ci

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°