Femeile din sudul Doljului încă mai obişnuiesc să le dea de pomană copiilor în Duminica Floriilor, colăcei făcuţi cu miere. Apoi, tot lor le revine sarcina de a aduce în familie, după slujba de la biserică, mlădiţele de salcie sfinţită cu care trebuie să îi ocrotească de boli şi rele pe toţi cei dragi, dar şi întreaga gospodărie. Pe bărbaţi îi încing la mijloc cu un brâu din ramura verde ca să nu îi doară spatele, iar pe odrasle ca să crească mari. Apoi, se duc la staul şi ating animalele cu salcia, cu ramură merg şi-n ogradă, dar şi la obor. Prin mai toate satele Olteniei se pun crenguţe sfinţite în poartă ca să îndepărteze gândul rău la omul care intră în bătătură.

Cu frică de Dumnezeu şi dragoste de natură

Mâine, în ziua Intrării Domnului în Ierusalim, nu se lucrează, gunoiul nu este aruncat afară, nu se încep treburi care oricum suportă amânare. Bătrânii spun mereu că trebuie să fim deschişi la suflet şi curaţi, ca să primim cum se cuvine Săptămâna Patimilor şi să ne bucurăm din plin de Paşti. Salcia din Duminica Floriilor aminteşte o legendă foarte frumoasă, cea în care Maica Domnului, izgonită cu Isus, a reuşit să treacă un râu agăţându-se de salcie. „Este sărbătoarea care precizează că Fecioara Maria este cea mai mare dintre sfinţi, cea mai mare mediatoare între lumi“, spune Cornel Bălosu, şeful Secţiei de Etnografie din cadrul Muzeului Olteniei. Ramura verde este pentru oamenii de la sat şi semn al renaşterii naturii care îi ajută pe ei să supravieţuiască.