"Pardon, pardon, scuzaţi, scuzaţi! Ovreiul e un om cu multe, multe pachete... Eu sunt din Brăila. Sunt plecat la drum lung, undeva departe..." ("eMeS", regia Ilinca Stihi)
Îndrăznesc să mă pierd înapoi în timp şi îmi dau seama că regretele vin întotdeauna prea târziu. De ce nu ştim să găsim minunea din fiecare lucru la momentul oportun? De ce trebuie să rămânem cu un gust amar la gândul că totul se sfârşeşte fără să fi reuşit să ne bucurăm de lucrurile care ne fac plăcere? De ce oamenii sunt mai preocupaţi de egoism decât de fericire? Iată câteva întrebări cărora nu mai are cine să le răspundă...
19 martie va fi veşnic o zi în care inimile tuturor vor suspina după o fiinţă deosebită, care ştia mereu să se joace cu sentimentele, făcându-ne să plângem sau să râdem, lăsând în urmă realitatea tristă şi injustă: actorul Cornel Cimpoae. Săptămâna trecută l-am condus pe ultimul său drum, alături de toţi cei care i-au fost aproape fizic şi sufleteşte, dar şi de cei din umbra misterioasă a reflectoarelor, oameni simpli, cărora le-a făcut viaţa mai bună şi mai fericită. Plecarea sa dintre noi a fost un şoc imens, iar lacrimile au stins orice cuvânt ar mai fi putut fi spus. Pentru câteva momente, totul s-a înţepenit, iar apoi s-a dizolvat, părând imposibil a fi adevărat. Cum s-a putut întâmpla aşa ceva, nu va şti nimeni, niciodată, dar lipsa domnului Cimpoae va fi resimţită mult timp de acum încolo.
Am crescut văzându-l pe scenă, învăţând cum să mă bucur de o simplă iluzie şi primind energie şi încredere. Deci, cum m-aş putea desprinde de o sursă infinită de blândeţe şi sinceritate?! Dacă ar fi posibil, mi-aş dori să îl pot prinde de o aripă şi să îl imprim pe palma mea pentru totdeauna! Astfel aş şti că mă călăuzeşte în permanenţă, chiar dacă totul s-ar desfăşura pe un fundal tăcut... Pare absurd să vorbeşti astfel despre un om pe care nu l-ai cunoscut? Pr
