Dacă mâine, în Duminca Floriilor, sunteţi în Bucureşti vă puteţi considera norocoşi! Sunt destule evenimente dedicate atât de frumoasei duminicii care precede sărbătoarea Paştelui, marcând totodată şi reînvierea naturii, zi în care este sărbătorită Intrarea Domnului în Ierusalim. Aşa încât aveţi de unde alege! Noi am făcut în cele ce urmează o scurtă trecere în revistă a lor.
LA MUZEE...
Astfel, puteţi petrece momente frumoase la trei dintre muzeele din Bucureşti. Iată cu ce vă întâmpină acestea, potrivit unui comunicat remis de Mediafax.
Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" invită bucureştenii să sărbătorească "Floriile cu bucurie", începând chiar cu ziua de astăzi, sâmbătă, 27 martie, între orele 11:00 şi 17:00. Acelaşi program orar este valabil şi pentru ziua de mâine.
Astăzi, aveţi parte, printre altele, de un recital de muzică religioasă de Paşte susţinută de corul Sound din Bucureşti, dirijat de prof. Voicu Popescu, precum şi de recitaluri cu cântece specifice perioadei susţinute de artişti populari din Râmnicu-Vâlcea, Suceava sau Hunedoara.
Între orele 12:00 şi 14:00 sunteţi invitaţi la ateliere interactive de încondeierea ouălor susţinute de meşteri populari. Sau poate că sunteţi interesaţi să achiziţionaţi decoraţiuni specifice, produse din gastronomia tradiţională sau chiar produse bio! O puteţi face în cadrul Târgului de Florii deschis astăzi şi mâine între orele 11:00 şi 17:00.
Mâine, chiar în ziua de Florii duminică, 28 martie, de la ora 12:00, puteţi asculta aici cântece dedicate perioadei, puteţi afla "Povestea Floriilor", prezentată de învăţătoarea Anca Herlea sau puteţi vedea ce înseamnă o masă rituală de Florii umplută cu colaci de post, colaci învârtiţi, plăcinte de post, peşte, vin.
Muzică bizantină, cântece de taraf sau chiar colinde pascale din Ecuador sunt alte s