Marea Britanie a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la "Eliminarea discriminării de orice formă asupra femeilor" pe 7 aprilie 1986, care afirmă în articolul 5(a) că "se vor lua măsuri adecvate pentru a modifica tiparele sociale şi culturale în scopul eliminării prejudiciilor şi obiceiului bazat pe ideea superiorităţii sau inferiorităţii sexelor", iar în articolul 16 (g) că "ne vom asigura că sub premisa egalităţii dintre bărbaţi şi femei, soţul şi soţia au aceleaşi drepturi, inclusiv cel de a-şi alege numele de familie".
Numele de familie trasează atât identitatea personală, cât şi cea de grup. În plus, deosebeşte un Andrei sau o Maria de ceilalţi cu acelaşi nume. Indicatorul care deosebeşte o femeie singură de o familistă este chiar trecerea de la "numele de domnişoară" la numele soţului.
Obiceiul islandez de a pune numele unei persoane după părintele acesteia, precum Magnus- Magnusson (fiul lui Magnus), duce mai departe tradita generaţiei, ceea ce pentru unii oameni este important. Poate te simţi indiferent sau jenat de descendenţii tăi, dar multe persoane sunt foarte interesate de ai lor. Tradiţia islandeză presupune totuşi alegerea între numele mamei şi cel al tatălui.
O altă variantă care împacă ambele părţi este practica numelor asociate prin cratimă, care poate fi utilă, iar unele combinaţii sunt chiar reuşite. Totuşi, care ar fi sfârşitul? După douăzeci de astfel de combinaţii, cineva raţional şi-ar scurta din nou numele. Ideea este indicată pentru cei cu nume de familie plictisitoare, dar chiar şi ei ar trebui să încerce să o evite.
Amestecarea sau invenţia unor noi nume de familie este folositoare în programul de protecţie a martorilor, dar în realitate dă fiecăruia un nume care nu are nici o legătură cu identitatea şi caracterul său. Companiile multinaţionale şi familiile regale au un motiv pentru a face acest lucru, d