Interesanta, dar deloc de neimaginat pirueta lui Catalin Voicu. Daca in primele secunde ale fierbintelii venite din inima-i bolnava de spaima, senatorul a ridicat aratatorul si a invocat Cutia Pandorei, misterioase desfasurari au domolit ritmul cardiac la sub 90 de batai pe minut si i-au transformat atitudinea intr-un joc din buric in jurul cutiei milei.
Cum invatam noi la scoala? Artistul se aliaza cu mediul, natura participa la conflictul interior, si daca poceala se desfasoara in vazul natiunii, natiunea trebuie sa simpatizeze. Si de ce sa n-o faca? Datorita democratiei, care consacra majoritatea drept instrumentul in jurul caruia sa cladeste, putem afirma ca Romania e plina de Voicu.
Foarte micul Paris
Nu se mai poate face nimic in Romania fara o mica interventie. De la inscrierea la gradinita, la o nastere fara dureri, totul porneste natural si se termina in functie de nivelul individual de cocotare. Consacrarea depinde de trenul in care te-ai urcat. Daca ai sarit intre linii, esti ultimul penibil.
De ce am ajuns aici? De speriati ce suntem. Nu mai avem incredere unul in celalalt, prin urmare nici in institutii. Avem nevoie sa simtim ca in imediata vecinatate se afla cineva puternic, la care putem apela, care poate interveni sa ne asigure fericirea, aflata in relatie directa cu libertatea ca necesitate inteleasa.
Si din acesta cauza, nimeni nu mai face nimic ca sa rupa lantul. E un cerc vicios. Ne-am muscat deja coada si ne tot invartim. Desi ne doare, n-o lasam din gura. Am apuca si noi ceva. Ne siroaie lacrimile, dar asta-i faza. Tinem dintii stransi, deoarece nu ne permitem nici sa schelalaim, ca poate o scapam.
Exista o teorie care spune ca am putea rupe sirul datorita educatiei. Sa luam lumea de la inceput, dar altfel. Foarte bine. Prin urmare mergem la scoala. Si?
Multi ani t
