Mesajul a fost trimis. Multumesc!

18 centre de sacrificare a mieilor, aprobate sanitar în Timiş

Publicat in Timpolis, luni 29 martie 2010 ·

Perioada premergătoare sărbătorilor este una în care o parte din comercianţi încearcă să-şi crească profiturile aruncând pe piaţă produse alimentare expirate sau improprii consumului, mizând pe vadul comercial al acestui interval. Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară avertizează populaţia să nu cumpere produse care nu au fost supuse controlului sanitar - veterinar.

229 de centre de sacrificare a mieilor în ţară

Duminică, Autoritatea Naţională Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a anunţat că 229 de centre pentru sacrificările mieilor şi iezilor au fost aprobate sanitar-veterinar până în prezent. În Timiş, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timişoara a dat până acum aprobări pentru 18 puncte de sacrificare a mieilor, puncte care vor funcţiona temporar, până pe 4 aprilie. Astfel, în Timişoara au fost aprobate două astfel de puncte, în pieţele Iosefin şi Badea Cârţan. În judeţ, puncte de acest vor mai funcţiona în Ghizela, Lugoj (Piaţa “G. Coşbuc”), Cadăr, Bărăteaz, Bazoşu Nou, Duboz, Ianova, Făget, Jimbolia, Becicherecu Mic, Remetea Mare, Urseni, Dragşina, Foeni , Alioş, Săcălaz şi Gad.

A.N.S.V.S.A. precizează că vor fi admise pentru sacrificare numai animalele sănătoase, pentru care există certificat de sănătate emis de către medicul veterinar. Comercializarea mieilor va fi permisă în pieţele agroalimentare sau alte locuri amenajate şi autorizate, numai cu acte.

Controale de profil în toată ţara

Începând de vineri inspectorii sanitar-veterinari au făcut verificări la nivelul întregii ţări. În doar două zile – vineri şi sâmbătă –, au fost date 392 de amenzi, în valoare totală de 874.880 de lei şi 115 avertismente. De asemenea, pentru “campionii” neregulilor au fost emise două ordonanţe de interzicere a activităţii şi patru ordonanţe de suspendare a activ

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 20 minute
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 33 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum o ora
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 3 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Vlad Pascu minte. Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, susține un oficial

Ziare.com acum o ora
Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, a declarat, joi, 6 iunie, Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2- Toxicologie, de la unitatea medicală bucureșteană. Afirmaţia vine după ce Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub infl

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 6 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 6 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 6 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Guvernul a aprobat majorarea la 300 de lei a sumei netaxabile din salariul minim brut, care va crește la 3.700 de lei de la 1 iulie / Punctul de amendă nu a fost încă înghețat

HotNews acum 8 ore
Guvernul a adoptat joi atât creșterea salariului minim brut de la 3.300 de lei la 3.700 de lei de la 1 iulie, cât și majorarea sumei netaxabile din salariul minim de la 200 de lei în prezent, la 300 de lei, a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de

Stoltenberg promite Ucrainei sprijin pe termen lung din partea NATO, dar fără trimiterea de trupe

HotNews acum o ora
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat joi Kievul că va beneficia pe termen lung de ajutor militar şi financiar din partea Alianţei Nord-Atlantice în războiul cu Rusia, ajutor ce va fi concretizat la summitul NATO din iulie, dar nu

Vremea

București
acum

26°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

22°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

19°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°