Este greu să scrii despre cărţi de acţiune fără să te referi la ultimul şi cel mai greu de depăşit jalon în domeniu: „Codul lui da Vinci”. Fenomenul Dan Brown a spulberat record după record, introducînd noi ordine de mărime în ceea ce priveşte tirajele sau vînzările de carte oriunde în lume. Departe de a putea emite judecăţi asupra valorii cărţii, voi încerca doar o analiză pragmatică şi detaşată a fenomenului: editorii de carte de oriunde în lume datorează acestei cărţi întoarcerea către lectură şi în librării a multor zeci de milioane de oameni. Că e vorba despre cititorii pe care şi i-au dorit sau pe care i-au aşteptat sau că e vorba doar de cumpărători „one time only”, sumele rezultate din vînzarea acestei cărţi trebuie să mai plătească încă facturile multor edituri şi lanţuri de librării din lume.
Personal cred că valul de simpatie pentru genul al cărui reprezentant de elită e „Codul lui da Vinci” naşte încă multe curiozităţi, iar repetiţia reţetei nu poate fi o strategie cîştigătoare decît pe termen scurt. Însă mai cred că, odată cititor de carte, rămîi cititor de carte. Sau cel puţin mă hrănesc periodic cu această iluzie.
Pentru acele cîteva sute de mii de cititori români ai „Codului lui da Vinci”, competiţia se desfăşoară zilnic în librării. Nu cred că există autor care să-şi fi văzut numele tipărit pe-o carte care să nu spere că opera sa va depăşi vînzările lui Dan Brown. Şi nu cred că există autor care să nu se fi comparat, măcar o dată-n viaţă, fie şi în gînd, cu acesta.
Cititorii cărţii „În inima infernului” a Rosei Montero vor găsi, fie că au citit sau nu cărţile lui Dan Brown, întreagul melanj de acţiune, spaimă, legende medievale, dragoste, droguri, prostituţie, legături incestuoase de care are nevoie o carte de acţiune respectabilă J. Nu cred că Rosa Montero a citit cărţile lui Dan Brown înainte de a scrie această carte, însă cr