Presedintele rus Dmitri Medvedev a propus, marti, inasprirea legislatiei si practicilor antiterorism, pentru a evita producerea altor atentate similare celor de luni, din metroul din Moscova.
"Cred ca trebuie sa acordam atentia necesara unor probleme legate de imbunatatirea legislatiei pentru prevenirea terorismului si inclusiv de munca diferitelor agentii ce investigheaza aceste crime", a declarat Dmitri Medvedev, pentru agentia Interfax, citata de agentia Xinhua.
In timpul intalnirii de marti, dedicate imbunatatirii sistemului judiciar, Medvedev a propus organizarea unei dezbateri pe tema sigurantei transportului in comun din Rusia.
Medvedev: Organizatorii atentatelor vor fi prinsi si distrusi
Medvedev declarase luni seara, dupa atentatele din metroul moscovit, ca este necesara introducerea unui sistem de verificare si control al transportului public, la nivel national, pentru a evita producerea unor noi atentate.
Presedintele Rusiei si-a exprimat condoleantele pentru familiile victimelor din atentatele de luni, precizand ca este "o tragedie oribila, o crima".
In atentatele de la Moscova si-au pierdut viata 39 de persoane, plus cele doua teroriste sinucigase, iar alte cinci sunt in stare grava, internate in spital.
Atentate la Moscova: Doua explozii la metrou si o bomba pe calea ferata (Video)
Presedintele rus Dmitri Medvedev a propus, marti, inasprirea legislatiei si practicilor antiterorism, pentru a evita producerea altor atentate similare celor de luni, din metroul din Moscova.
"Cred ca trebuie sa acordam atentia necesara unor probleme legate de imbunatatirea legislatiei pentru prevenirea terorismului si inclusiv de munca diferitelor agentii ce investigheaza aceste crime", a declarat Dmitri Medvedev, pentru agentia Interfax, citata de agentia Xinhua