Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOCUS: Alexandru Sassu - politician şi "mogul" la televiziunea de stat - pierde şefia TVR

Publicat in Mediafax, marți 30 martie 2010

Alexandru Sassu şi-a încheiat, marţi, prematur, mandatul de şef al TVR - care i-ar fi expirat pe 20 iunie 2011 - după votul Parlamentului şi după mai multe conflicte de-a lungul timpului cu angajaţii TVR, dar şi cu preşedintele Traian Băsescu, cel care l-a numit "al treilea mogul al României".

În mod deloc imprevizibil, raportul de activitate pe anul 2008al TVR a fost respins, marţi, cu 195 voturi "pentru", 78 -"împotrivă" şi 3 - "abţineri", de plenul reunit al Parlamentului,fapt echivalent cu demiterea, de drept, a consiliului deadministraţie al TVR, condus de Alexandru Sassu.

Prezent la şedinţa plenului, Alexandru Sassu l-a acuzat directpe Emil Boc că vrea să politizeze Televiziunea Publică, spunând căTVR nu va fi depolitizată atât timp cât premierul îi cere oemisiune săptămânală, la TVR, arătând totodată documentulprimului-ministru. "Depolitizarea nu înseamnă nici schimbare delege, nici o schimbare de oameni, de Consilii de Administraţie, ciînseamnă o schimbare de mentalitate şi, în primul rând, în rândulcelor care sunt la putere (...) Atâta timp cât vor considera căteleviziunea este un instrument în aplicarea puterii, ea nu va fidepolitizată. Atâta timp cât primul ministru vrea o emisiunesăptămânală pe televiziune, ea va fi o televiziune guvernamentalăşi nu depolitizată. Nu credeţi? Iată hârtia, hârtiaprimului-ministru, care îmi cere ca, în fiecare miercuri, la o orăde maximă audienţă, să fie pe postul TVR. Asta este depolitizarea",a spus Alexandru Sassu, în aplauzele unora dintre parlamentarii dinsala de şedinţă.

Alexandru Sassu a mai spus că îşi asumă responsabilitatea pentrucei aproape trei ani în care a condus instituţia şi pentru faptulcă nu a concediat pe nimeni, deşi i-a fost cerut acest lucru.

Votul plenului Parlamentului, amânat din 24 martie, din lipsacvorumului, în urma retragerii parlamentarilor PSD şi PNL de laşedinţă, nu a m

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 5 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 6 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 7 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 11 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 12 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 8 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 11 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

MAI: Continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv pe reţelele sociale, conform legislaţiei în vigoare

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii MAI au transmis că, „pentru corecta informare a publicului, având în vedere anumite informaţii apărute în spaţiul public privind sancţionarea unor persoane care au continuat campania electorală prin postări pe reţelele de socializare”

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 8 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 6 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°