…Simona Tache reia pe Voxpublica un excelent text publicat in Academia Catavencu (vezi mai jos) in care deplange distrugerea unui intreg sistem de valori. Unde ne sunt d’Artagnienii (iarta-ma, limba franceza)? se intreaba Simona. Unde au disparut galanteria, onoarea, curajul? Unde a disparut virtutea? – (de la ‘vir’ = barbat) ma intreb si eu.
N-am un raspuns.
Aici nu mai e vorba despre Catalin Voicu, nici despre politicienii de la care nu mai are nimeni pretentii, nici despre magistratii care se jura pe capetele copiilor si nepotilor. Aici e vorba despre un fenomen la o scara mult mai larga. Studiu de caz: Academia Catavencu si Kamikaze. Nu cunosc dedesubturile scindarii redactiei. Stiu si eu cat stie toata lumea – adica ceea ce a aparut prin massmedia, inclusiv pe platforma Vox. Iata, insa, ca lucrurile nu se opresc aici. Odata bulgarele urnit la vale, e greu de oprit avalansa.
Reteau de difuzare a presei Acces Press, controlata se pare de catre SOV prin doua firme offshore (din Cipru, cum altfel?) a interzis difuzarea revistei Kamikaze, sub pretextul clarificarii unor “aspecte comerciale”. Ma asteptam ca veteranii ramasi la Academia Catavencu sa fie primii care sa protesteze impotriva unei asemenea decizii. In definitiv, faptul ca s-au certat nu echivaleaza automat cu abdicarea de la principiile morale pe care le-au sustinut (si care i-au sustinut) in tot acesti ani. Vorba Simonei Tache, iti poti provoca adversarul la duel cinstit, nu e nevoie sa-i arunci cu nisip in ochi si sa-l injunghiezi pe la spate. Duelul, in acest caz, ar fi insemnat o infruntare cinstita pentru inimile (si buzunarele) cititorilor.
N-a fost cazul. Cei de la Academia Catavencu tac malc in papusoi – inclusiv pe aceasta platforma.
Lucrurile nu s-au oprit, insa, nici aici. Adevarul Holding – care detine propria sa retea de distributie – a protestat oficial impotriva