Marian Cozma a fost un handbalist al nostru puternic, talentat, bărbătos, delicat, atrăgător.
Boicotat inexplicabil la echipa naţională, unde era introdus înspre sfârşitul întâlnirilor, marcând mereu după incursiuni viforoase strunite cu o tehnică pură, îşi găsise locul în Ungaria, într-o formaţie de talie europeană. Se ştie, Marian a murit cu un an şi mai bine în urmă în oraşul care-l adoptase, cu inima străpunsă de un cuţin hain. Se întâmplă însă un fenomen straniu de frumos.
Fantoma lui în veşmânt de înger din grădina Domnului a devenit un ambasador venerat al unei reale prietenii româno-maghiare atât de timide de-a lungul vremii. Aşa ne explicăm cinstirea lui egală de-o parte şi de alta a Tisei. Astfel că meciul dintre HCM Constanţa şi Veszprem de duminică a fost mai mult decât o dispută înflăcărată dintre două echipe virtuoase.
A fost şi o rugă sub aripa unui dispărut atât de preţuit şi atât de regretat. Suporteri români şi maghiari, înfrăţiţi, bucuraţi de un spectacol veritabil, neuitarea unui handbalist brav şi a unui ins fermecător, fiorul dorului şi al maiestriei sub cupola unei săli buzoiene. Toate acestea au răzbunat dezamăgirile împrăştiate de performanţa sportivă, adesea unsuroasă, falsificată, bombardată cu bani negri şi pilule albe. Murind, Marian Cozma a devenit nemuritor.
