Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voicu – ras, tuns, frezat, umflat

Publicat in Jurnalul, marți 30 martie 2010 ·

Anul trecut, în Săptămâna Mare, l-au slobozit în libertate, întru împreunare (după cum a mărturisit, impresionat, într-un tabloid, chiar duhoovnicul familiei), pe nea Gigi, fost Războinic al Luminii, actual europarlamentar. Care a făcut foarte mişto la tv de Paşte. Era bătaie pentru transmisia în direct a Învierii de la biserica din Pipera. Cel puţin talk-show-ul ăla pe taburete, live din Pipera, de la Realitatea, cu Tatulici în zi de smerenie şi rating, va rămâne scris cu litere de aur în istoria industriei televiziunii. Anul ăsta, dacă m-ar fi întrebat cineva înainte de pronunţarea verdictului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, i-aş fi răspuns că nu ştiu ce mă face să cred (poate paranoia sau teoria conspiraţiei) că, tot în Săptămâna Mare, îl leagă pe pericolul pentru societate şi siguranţa naţională Voicu. Fiindcă logica inginerească îmi spunea că trebuie să se închidă spectaculos cercul, cam ca procesele verbale din secţiile de vot pe cheia electorală, că doar viaţa şi istoria sunt profund repetitive. Iar prezentul demonstrează că n-am fost trădat (măcar) de fler şi de experienţă, dacă nu de un mod de gândire tehnic şi o educaţie aferentă.

Judecătorii instanţei supreme au decis că există probe că senatorul Voicu încearcă să-şi continue activitatea infracţională (deşi momentan nu-i condamnat pentru săvârşirea vreunei infracţiuni), să influenţeze martori şi că reprezintă un pericol pentru ordinea publică. Motiv pentru care au emis un mandat de arestare, atacabil cu recurs, pe numele lui. Au citit (sper) toate dovezile procurorilor din voluminosul dosar şi, măcar din punctul ăsta de vedere, nu ar trebui să ne îndoim de dreapta lor judecată. Porcăria publică e că mandatul de arestare s-a judecat, ca şi în cazul Becali, în stradă şi în studiourile de televiziune. Şi că orice om aflat în situaţia judecătoarei Despina Mihai, executată public şi desfiinţată

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 39 minute
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum o ora
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum o ora
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum o ora
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Jurnalistul american Evan Gershkovich va fi judecat în Rusia pentru "activitate în slujba CIA"

News.ro acum 46 minute
Procurorii ruşi au declarat joi că au trimis în instanţă cazul reporterului american reţinut anul trecut Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal, după ce au ajuns la concluzia că acesta a colectat informaţii pentru Agenţia Centrală de Inform

Guvernul a aprobat, prin memorandum, negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, un memorandum care aprobă negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate. Acest document de cooperare are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnat

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum 2 ore
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 2 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum 2 ore
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°