Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fanii lui Dinamo, în război cu Badea şi Turcu

Publicat in Adevarul, miercuri 31 martie 2010 ·

Pentru că Badea a dat tricoul cu numărul 11 unui partener de imagine şi pentru că Turcu l-a jignit pe Dolha, fanii le cer celor doi oficiali să plece din Ştefan cel Mare.

Dinamo a revenit spectaculos în lupta pentru titlu, dar apele nu sunt deloc liniştite în Ştefan cel Mare. Câteva greşeli făcute de oamenii din conducerea administrativă au aruncat clubul în aer. Astfel, Nicolae Badea a dat tricoul cu numărul 11 unui partener de imagine, iar Vasile Turcu l-a jignit pe Ema Dolha. Acum suporterii anunţă proteste la meciul cu Gaz Metan Mediaş.

Iată câteva pasaje dintr-un comunicat PCH privitor la această situaţie:

- Vrem să ne facem cunoscută poziţia faţă de adevăratele gunoaie de la Dinamo

- sfidind orice fel de logică, călcând în picioare imaginea lui Cătălin Hâldan, cel care A MURIT PE TEREN PURTâND TRICOUL CU NUMĂRUL 11, persiflând familia îndurerată a acestuia şi scuipând în faţă suporterii dinamovişti de pretutindeni, preşedintele CA al FC Dinamo, dl Nicolae Badea, a decis să-i acorde tricoul Unicului Căpitan dlui Hirotomo Kani.

- cerem în consecinţă organizarea unei conferinţe de presă în care dl Badea să ceară scuze în primul rând familiei celui care a fost Cătălin Hildan, precum şi suporterilor pentru dezonoarea şi ruşinea adusă.

- adus la Dinamo pentru a suplini două posturi, cel de pusculiţă de la miezul nopţii şi cel de bufon de serviciu, minionul Vasile Turcu nu şi-a îndeplinit cu brio nici una din cele două sarcini. Îl anunţăm că Dinamo n-are nevoie de el.

- în concluzie, dorim ca cei doi să ştie că un securist şi un şantierist mai au mult de lucru până să distrugă complet spiritul dinamovist, iar urările din vară, de pe tribuna oficială, se aplică în continuare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 17 minute
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Mersul pe jos de trei ori pe săptămână "aproape înjumătăţeşte" reapariţia durerilor lombare - studiu

News.ro acum o ora
Mersul pe jos de trei ori pe săptămână pentru a calma durerile de spate reduce aproape la jumătate riscul de reapariţie a acestora, potrivit primului studiu de acest gen. Aproximativ 800 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de dureri lom

Emiratele Arabe Unite urmează să fie ”magnetul bogăţiei” numărul 1 din lume, arată un nou raport

News.ro acum 19 minute
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să devină principalul magnet de bogăţie din lume pentru al treilea an consecutiv, potrivit unei cercetări realizate de Henley Private Wealth Migration Report, transmite CNBC. Micuţa naţiune din Golf sr urma să înre

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi. Printre subiectele discutate, posibilitatea transferului unui sistem de rachete PATRIOT către Ucraina / La finalul şedinţei este aşteptat şi anunţul lui Iohannis privind şefia NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, şedinţa a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va începe la ora 13.00. Administraţia Prezidenţială a transmis că pe ordinea de zi a reniunii va fi „analiza privind posibilitatea transferului

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 20 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 20 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 23 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 16 iunie 2024, Loteria Română a acor

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 7 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Azi, ziua cea mai lungă. N-a mai fost din 1796

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Solstiţiul de vară pentru emisfera nordică va avea loc pe 20 iunie 2024, cu o zi mai devreme decât de obicei. Este cea mai timpurie dată a solstiţiului de vară din ultimii 228 de ani, ultima oară când a picat pe 20 iunie fiind în 1796. În următoarel

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

24°
joi

24°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°