"Enigma Otiliei" este o carte citită cu sufletul la gură de generaţii întregi de tineri şi maturi, scrisă de unul dintre cei mai de seamă oameni de litere: G. Călinescu. Academicianul Eugen Simion s-a aplecat asupra operei călinesciene, scriind şi o interesantă prefaţă a volumului de faţă, editat de BPT.● Construit pe structură clasică, şi totuşi modern, romanul "Enigma Otiliei" este creaţia unui critic care a ştiut scrie astfel încât să nu fie prea aspru criticat de contemporani şi posteritate. Cine a citit Balzac e imposibil să nu facă apropieri de genul Moş Grandet - Costache Giurgiuveanu ori Eugenie - Otilia. Care e diferenţa specifică propusă de G. Călinescu?
Eugen Simion: Enigma Otiliei nu este atât un roman balzacian, cât un roman scris de cineva (un om inteligent, cu lecturile la zi) care revine la modelul Balzac după ce-l citise bine pe Proust. De altfel, preluând o observaţie a lui Thibaudet, G. Călinescu vorbeşte în eseurile sale de "balzacianismul" din "În căutarea timpului pierdut".
Aceasta vrea să spună că fundamental în acest roman, socotit azi cel mai important roman al secolului al XX-lea, este tocmai balzacianismul lui, adică tipologia, varietatea şi studiul caracterelor, analiza vieţii interioare. Acestea vin de la Balzac (doctor în ştiinţe sociale, ştiinţe morale şi psihologice!) şi intră acum într-un scenariu epic nou.
Pe scurt: G. Călinescu scrie, programatic, un roman de caractere şi totodată un roman care reia un număr de conflicte aşa-zis "clasice" (adică eterne în ordine existenţială), pornind de la un model epic pe care el îl va recomanda acum (1938) şi mai târziu (în Sensul clasicismului, 1946) în eseurile sale. Criticul are, altfel zis, un program epic pe care îl defineşte teoretic, ţinând seama de posibilităţile şi nevoile romanului românesc.
Din nefericire, programul lui n-a putut fi urmat pentru că, după