Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD face scut în jurul şefului TVR

Publicat in Romania Libera, miercuri 31 martie 2010 · ·

Social-democraţii nu acceptă uşor demiterea lui Alexandru Sassu din fruntea televiziunii publice şi vor să meargă la Curtea Constituţională. Sassu şi actualul Consiliu de Administraţie al TVR sunt automat demişi ca urmare a respingerii ieri de către Parlament, cu 195 de voturi „pentru", 78 „contra" şi trei abţineri, a Raportului de activitate pe 2008 al Societăţii Române de Televiziune. În ultimele luni, social-democraţii au încercat în fel şi chip să ape­re funcţia fostului lor se­cretar executiv Alexandru Sassu. Au părăsit şedinţa comisiilor de cultură, au amânat punerea pe ordinea de zi a propunerii de respingere a Raportului de activitate, iar săptămâna trecută au tergiversat dezbaterile şi votul în plen. Cum strategia nu a dat totuşi rezultatele scontate, pesediştii vor să reclame la Curtea Constituţională votul dat ieri. Concret, ei susţin că persoanele instalate în funcţii de conducere la TVR prin votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor nu ar putea fi schimbate prin votul majorităţii parlamentarilor prezenţi.

Ca de fiecare dată când a fost vorba de schimbarea conducerii TVR şi de necesitatea depolitizării instituţiei (mereu invocată, niciodată înfăptuită), şi ieri discuţiile au fost aprinse între putere şi opoziţie. Dacă deputatul PDL Brânduşa Novac i-a invitat pe reprezentanţii opoziţiei să susţină demersul de depolitizare a TVR, cei vizaţi au răspuns că PDL a politizat până şi Circul (aluzie la funcţia pe care Novac o deţine la Circ). În plus, deputatul PSD Victor Socaciu a spus că depolitizarea TVR ar trebui să înceapă cu Rodica Culcer, care a fost la conducerea Departamentului de ştiri şi care este cotată ca favorită pentru preluarea şefiei instituţiei.

La rândul său, Alexandru Sassu a negat acuzele de partizanat politic şi a arătat că depolitizarea TVR nu se poate face decât dacă guvernanţii îşi schimbă mentalitatea. El a invocat în acest

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România a învins Ucraina la scor de neprezentare, în meciul de debut la Euro 2024

Mediafax acum 13 minute
Echipa naţională de fotbal a României a învins luni la Munchen reprezentativa Ucrainei, în primul meci de la Campionatul european de fotbal din Germania. Tricolorii au făcut un meci tactic perfect gândit de Edward Iordănescu, s-au impus cu 3-0 (1-0)

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum 45 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 6 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 4 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Zeci de trenuri de călători, deviate mai multe săptămâni. Zonele în care au loc lucrări pe calea ferată

Ziare.com acum 12 minute
Continuarea lucrărilor de reînnoire a infrastructurii feroviare în România creează mari probleme pe anumite rute, iar CFR anunţă călătorii care le folosesc să se pregătească pentru perturbări în mersul trenurilor. Compania Națională de Căi Ferate a

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 8 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°