Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, dl Doru Mărieş, se află în cea de-a 79-a zi de grevă a foamei, pentru adoptarea Legii Lustraţiei şi pentru aflarea adevărului despre genocidul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990. La ora la care scriu aceste rînduri, dl Doru Mărieş este internat în spital. Nenumărate asociaţii, societăţi şi persoane publice, ostile, dar şi apropiate actualei puteri, îşi declară solidaritatea cu Doru Mărieş şi semnează apeluri pentru salvarea vieţii acestuia. De cînd a intrat în greva foamei – pentru a doua oară în decurs de un an –, Doru Mărieş a fost vizitat de preşedintele ţării şi de preşedinta Camerei Deputaţilor, care i-au oferit întregul lor sprijin, a primit asigurări de la procurorul general al României şi de la preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că cererile sale se vor rezolva. Cu toate acestea, Doru Mărieş a continuat greva foamei. Oare de ce? Între timp, pe bloguri şi în presa on-line au apărut apeluri patetice la trezirea naţiei din somnolenţă şi pasivitate. Cei mai vocali sînt, şi acum, cei care se află în imediata apropiere a puterii. Ei condamnă – dar pe cine? –, arată cu degetul înspre forţe oculte – reprezentate de cine? – şi dau asigurări că sprijină din răsputeri demersul lui Doru Mărieş. – Dar de ce se mai află încă în greva foamei dl Mărieş? Dacă toţi factorii de decizie îi dau dreptate şi se declară gata să răspundă afirmativ cererilor sale, de ce e nevoie de un gest atît de radical, inexistent într-un stat de drept, dar frecvent într-un regim nedemocratic?

Ceva mi se pare foarte neclar în tot acest tablou. Trăim într-o ţară (singura ţară!) în care preşedintele a condamnat oficial comunismul, de la tribuna Parlamentului, în care partidul aflat la guvernare s-a declarat în repetate rînduri singurul exponent credibil al ideologiei anticomuniste, pledînd, retoric, pentru adoptarea L