Dumneavoastră, cei care citiţi această rubrică, trebuie să ştiţi că amuzamentul meu nevinovat pe seama unor cărţi proaste nu rămâne fără urmări. Unii dintre autorii acestor cărţi îmi dau telefoane insultătoare sau îmi trimit scrisori de ameninţare. A existat chiar unul care m-a avertizat că o să mă expedieze pe lumea cealaltă, iar eu i-am răspuns, jucându-mă cu focul, că sper să fie la fel de netalentat ca asasin aşa cum e ca scriitor.

Iată că de curând am înregistrat o reacţie mai neobişnuită. Georghiţă Ţarălungă, autorul volumului de versuri "Confesiuni îndurerate", despre care spuneam că sunt scrise ca în secolul nouăsprezece, a publicat în replică o întreagă carte, intitulată: "Eroare, domnule Alex. Ştefănescu, eroare!"

Da, chiar aşa: "Eroare, domnule Alex. Ştefănescu, eroare!"

În această carte, Gheorghiţă Ţarălungă recunoaşte că scrie ca în secolul nouăsprezece, recunoaşte că n-a asimilat nimic din poezia secolului douăzeci, dar pretinde că a făcut-o anume, fiindcă secolul douăzeci a fost

"un veac fără suflet şi năpăstuit de crime" şi a produs numai: "realismul socialist, impregnaţia cu neadevăruri, cu emfaze de originalitate şi de negare a normelor de scriere, desconsiderând orice anterioritate".

Sunt nevoit să exclam şi eu: eroare, domnule Gheorghiţă Ţarălungă, eroare! Aş putea enumera o listă întreagă de mari poeţi din literatura lumii (îi găsiţi în "Panorama poeziei universale contemporane", realizată de A.E. Baconski), listă pe care figurează şi românii Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia, Nichita Stănescu.

Să admitem că Gheorghiţă Ţarălungă vrea să scrie ca în secolul nouăsprezece. Este alegerea lui. Rămâne însă fără răspuns întrebarea de ce scrie simplist şi neinspirat:

"A căzut o lacrimă când ţi-am trimis un gând/ Şi-un vis, ca dintr-o altă lume, m-a amăgit c-un dor;/ O tainică chema