Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD Iasi ramane fara parlamentari

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 1 aprilie 2010 ·

Vasile Mocanu Doi dintre parlamentarii organizatiei PSD Iasi au parasit ieri partidul care i-a sustinut la alegeri. Este vorba de deputatul Vasile Mocanu si senatorul Sorin Lazar, ambii alaturandu-se ieri grupului parlamentar PD-L. Transferul celor doi a fost negociat de fostul senator PSD Neculai Apostol, un apropiat al lui Theodor Stolojan, dar si al lui Gheorghe Flutur. Acesta din urma a confirmat ieri seara transferul lui Mocanu si Lazar in PD-L. "Am purtat o discutie cu domnul Apostol, iar cuvantul si garantiile oferite de acesta au atarnat poate cel mai greu atunci cand am luat decizia de a-i primi pe cei doi parlamentari in PD-L. Mizam pe puterea lor de munca, dar si pe experienta lor politica", a declarat ieri Gheorghe Flutur. Pe de alta parte, Neculai Apostol a refuzat sa faca orice comentariu. "Nu am ce sa va spun. Nu fac nici un fel de comentariu. La revedere!", a spus Apostol. Proaspetii pedelisti nu au raspuns la apelurile telefonice repetate ale reporterilor BZI. Insa foarte dezamagit si iritat de vestea subtierii grupului parlamentar PSD s-a aratat primarul Gheorghe Nichita, presedintele PSD Iasi. "Dezertorii cu dezertorii. Pesedistii cu pesedistii. Nu am ce parere sa exprim. Asemenea oameni nu merita comentarii. La alegerile urmatoare voi miza pe oameni adevarati, precum Ionica Ciobanu, Daniel Matasaru sau Cosmin Coman", a spus Gheorghe Nichita.

Vasile Mocanu Doi dintre parlamentarii organizatiei PSD Iasi au parasit ieri partidul care i-a sustinut la alegeri. Este vorba de deputatul Vasile Mocanu si senatorul Sorin Lazar, ambii alaturandu-se ieri grupului parlamentar PD-L. Transferul celor doi a fost negociat de fostul senator PSD Neculai Apostol, un apropiat al lui Theodor Stolojan, dar si al lui Gheorghe Flutur. Acesta din urma a confirmat ieri seara transferul lui Mocanu si Lazar in PD-L. "Am purtat o discutie cu domnul Apostol, iar c

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum o ora
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 2 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 9 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 4 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 9 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 6 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 5 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Vremea

București
acum

21°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

14°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°