În tradiţia veche, fetele trebuiau să îşi coasă ia până în această seară, altfel apriga femeie le pedepse. Acum obiceiul se mai păstrează doar în zonele rurale din Argeş, acolo unde femeile bătrâne îşi fac singure ia cu care merg la biserică, tinerele preferând să cumpere ii „de-a gata“.

Paştele, una dintre cele mai importante sărbători religioase, este un moment încărcat de simbolism şi tradiţie în Argeş. Cultura strămoşească cu greu mai este respectată în zilele noastre însă, doar bătrânele din zonele rurale fiind cele care încă mai păstrează obiceiul.

Astfel, din tradiţia horelor a rămas obiceiul ca oamenii să îşi facă două rânduri de haine pe an: de Paşte şi de Crăciun. Acestrea trebuiau să fie unicat. Nu se concepea ca două modele de fotă, ie, chimir ori brâu să fie la fel. Creştinii îmbrăcau aceste haine în zilele de sărbătoare şi mergeau la biserică, iar apoi la hora din sat.

Joimăriţa controlează noaptea fetele

Fetele tinere, nemăritate trebuiau să coasă o ie nouă cu un model conceput special de ele. Aveau timp s-o termine până în miercurea din Săptămâna Patimilor. În această noapte o bătrână urâtă, numită Joimăriţa, trecea pe la casa fiecărei fete pentru a vedea dacă au ia terminată. Era ultima zi în care tinerele mai aveau voie să toarcă şi să coasă, altfel riscau să aibă parte de boli tot anul.

Fetele leneşe, care nu terminaseră de cusut sau nu aveau un model unic, conceput de ele, erau arse cu cărbuni la degete de Joimăriţa, care le cânta: „Pute-a câlţi / Pute-a feştilă, / Pute-a lene de copilă, / Pute-a pânză neţesută / Şi-a nevastă nebătută.“

„Au dispărut hora din sat şi balul care ţineau trei zile, începând din Duminica de Paşte. Acum tradiţia se mai respectă doar în zonele rurale din Argeş, unde femeile bătrâne îşi cos singure ia pentru a merge cu ea la biserică în ziua de Paşte. Dacă o altă fe