La apogeul revoltei, în perioada asediului cartierului legaţiilor străine din Beijing, au fost ucişi aproximativ 230 de străini, diplomaţi dar şi militari, comercianţi sau misionari, împreună cu zeci de mii de chinezi de confesiune creştină, un mare număr de rebeli asediatori, simpatizanţi de‑ai acestora, precum şi neutri, chinezi paşnici aflaţi „la locul greşit în timpul greşit“.
Răscoala işi are originea în starea de spirit de ură şi duşmănie la adresa străinilor ce domnea în China de câţiva zeci de ani. Cu mai bine de şase decenii în urmă, în 1839, între China şi Marea Britanie izbucnea primul „Război al opiului“.
Evident, înfruntarea era inegală, iar Anglia, victorioasă, i‑a impus Chinei inegalul şi umilitorul Tratat de la Nanking (Nanjing), din 29 august 1842, primul tratat umilitor impus Chinei de o mare putere europeană. În conformitate cu stipulaţiile acestuia, Anglia obţinea stăpânirea asupra insulei Hong Kong şi deschiderea pentru flota comercială engleză a cinci porturi, între care Canton şi Shanghai. Pe fundalul derulării Războiului ţărănesc antifeudal al Taipinilor (1850 – 1864), o altă mare putere, Rusia ţaristă, îi impunea Chinei imperiale, la 11 iunie 1851 Tratatul de la Kulja, prin care o obliga să‑i permită deschiderea de factorii pe teritoriul ei.
Iar în intervalul octombrie 1858 – octombrie 1860, în plin „Război al Taipinilor“, Anglia, susţinută de data aceasta de Franţa, poartă împotriva Chinei „al doilea Război al opiului“. Ostilităţile au fost câştigate, cum era de altfel şi firesc, de cele două mari puteri europene, care în decembrie 1857 ocupau oraşul Canton. Anul 1858 a fost anul unor noi umilitoare şi inegale tratate: cel de la Aigun, ruso‑chinez, din 28 mai (1858) şi acela de la Tsientsin (Tianjin, 26‑29 iunie), impus Chinei de nu mai puţin de patru mari puteri: Franţa, Marea Britanie, Rusia şi S.U.A. Conţinutul ace