Ca multe dintre personalităţile spirituale ale vremii, Daniil Sihastrul rămâne circumscris unei perioade vag definite. Anul naşterii nu este cunoscut, anul morţii este nesigur.

Etapele vieţii sale duhovniceşti sunt marcate de numele primite: la botez a avut numele Dumitru, odată cu tunderea în monahism (la 16 ani) i s-a dat numele David. Tânărul monah îl are duhovnic pe Sfântul ierarh Leontie de la Rădăuţi şi este recunoscut pentru posturile aspre şi veghea neobosită în rugăciune. A treia etapă a evoluţiei sale spirituale este marcată de dobândirea numelui cu care a rămas în istorie: devine schimonahul Daniil, retrăgându-se întâi în preajma Mănăstirii Neamţ, apoi pe valea pârâului Putna, într-o chilie săpată în piatră. În 1470 se sfinţeşte Mănăstirea Putna, ridicată, spune legenda, chiar la sugestia pustnicului. Fugind în continuare de lume, Daniil se retrage pe malul râului Moldova, în preajma viitoarei Mănăstiri Voroneţ, unde îşi sapă o chilie în piatră sub stânca numită Piatra şoimului. La sfinţirea Mănăstirii Voroneţ (1488), sihastrul revine în obşte, la peste 80 de ani, devenind egumenul mănăstirii. De aici a şi plecat la cele veşnice, (probabil) în anul 1496, fiind îngropat în biserică. În urma sa au rămas, atât la Putna, cât şi la Voroneţ, adevărate şcoli isihaste. Mulţi practicanţi i-au urmat exemplul, retrăgându-se în codri - tradiţia susţine că spre finalul vieţii sale pământeşti avea peste cincizeci de ucenici-sihaştri în codrii din munţii Voroneţului, ai Rarăului, ai Stânişoare.

Daniil Sihastrul este un personaj real, dar despre care nu s-au păstrat decât relatări fugitive prin cronici, graţie rolului său de duhovnic al lui Ştefan cel Mare. Legendele sunt însă generoase - cele locale, bucovinene, continuă şi astăzi să "relateze" despre puterea acestui sihastru de a vindeca oamenii, de clarvederea sa etc. Una dintre legende spune că