Cititul este o preocupare tare dubioasă; scrisul cu atât mai mult. Dacă, Doamne fereşte, te indeletniceşti cu aşa ceva, trebuie că eşti sărit de pe fix sau, şi mai rău, vrei să faci pe deşteptul, să-i sfidezi pe ceilalţi. Eu unul mă jenez mereu când cineva mă recomandă, intr-un cerc neutru, drept critic literar sau, şi mai şi, drept scriitor. Lumea se uită la tine ca la un increzut. Asta-i bună, te-ai apucat tu să fii mai deştept decât ceilalţi...
Şi, oricum, scriitorii ăştia nu sunt oameni chiar normali. Dacă sunt bărbaţi, sunt beţivi, dacă sunt femei, sunt, obligatoriu, curve. Eminescu a murit de sifilis, degeaba se ruşinează unii şi alţii să o recunoască; Veronica Micle păcătuia cu I.L. Caragiale; Nina Casian a făcut recensământul erotic al tuturor scriitorilor anilor '50; Marin Preda a murit beat; Labiş nu era nici el limpede când s-a ciocnit cu un tramvai; Nichita Stănescu a fost un mare băutor, nu era niciodată treaz. Cam asta se ştie, de regulă, despre marii noştri scriitori. Ce au scris - asta pare să conteze mai puţin.
Ce mai, omenii normali işi văd de muncă, iar, când au timp liber, trag o băută proletară, merg la stadion sau văd un meci acasă, sparg seminţe la scara blocului, in cel mai bun caz cos un goblen, nu pierd vremea stând cu nasul in cărţi sau, şi mai şi, mâzgălind hârtia. Când scrii la ziar, mai e cum e, dar când scrii cărţi, eşti un ciudat, omule, du-te şi te vindecă. Trece viaţa pe lângă tine şi e păcat, că eşti băiat tânăr... Pe cine mai interesează, că toată lumea, de la copchiii de clasa I la studentele de la Litere, fuge de cărţi ca Dracul de tămâie...
La noi, pe oricine ai intreba, ţi-ar spune fără să respire că munca este doar cea fizică, că profesorii sunt plătiţi degeaba de vreme ce merg la serviciu intr-o săptămână cât un om normal in două zile; intelectualul in genere este un cetăţean inutil, nimic nu se vede in
