Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Slujbă specială pentru deţinutele de la Colibaşi

Publicat in Adevarul, vineri 2 aprilie 2010 ·

În Joia Mare, deţinutele de la penitenciarul Colibaşi au putut asculta Sfânta Liturghie în afara perimetrului închisorii. În plus, au primit şi pachete de Paşte din partea primarului oraşului Mioveni.

16 deţinute de la Penitenciarul Colibaşi au participat ieri după-amiază la o slujbă specială. Femeile au fost duse la o biserică din comuna colibaşi, aflată în apropierea închisorii unde au ascultat Sfânta Liturghie şi predica preotului.

Experienţa a fost una deosebită pentru cele 16 deţinute deoarece au avut ocazia de a ieşi în comunitate.

“E foarte greu să petrec sărbătorile departe de familia mea, de fetiţa mea. Când am plecat eu era mică, acum e o domnişoară. Paştele o să îl fac în spatele gratiilor, dar la câteva zile după mă eliberez şi sper să petrec cât mai mult timp cu familia mea. Mi-e foarte dor de ei şi îmi pare nespus de rău pentru ce am făcut.”, spune una dintre deţinute, acuzată de complicitate la viol.

Cele 16 femei s-au putut spovedi şi împărtăşi după ce majoritatea dintre ele au ţinut tot postul. Tradiţia de a veni la biserica din Colibaşi durează de câţiva ani şi deşi penitenciarul are o biserică unde se ţin toate deniile din Săptămâna Mare, deţinutele au preferat să iasă din curte şi să meargă la lăcaşul de cult din apropiere.

Persoanele private de libertate care au mers ieri la biserică sunt incarcerate în regim deschis şi semi deschis şi sunt condamnate pentru omor, furt, înşelăciune, traffic de droguri şi tâlhărie. Pe perioada Paştelui, deţinuţii vor avea dreptul la un pachet suplimentar şi o vizită în plus faţă de obicei, iar cei care primeau vizita până acum la dispozitivul de separare, îi vor putea strange în braţe acum pe cei dragi.

Primarul oraşului Mioveni a participat şi el la slujbă şi le-a adus deţinutelor pachete cu fructe, cozonaci, dulciuri şi suc din partea Primăriei Mioveni.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°