Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicament procurat din donaţii

Publicat in Romania Libera, vineri 2 aprilie 2010 ·

După ce Ministerul Sănătăţii nu a rezolvat criza de heparină, medicii mureşeni au fost ajutaţi de o femeie din Germania. Refacerea stocurilor de heparină la Spitalul Cli¬nic Judeţean de Urgenţă de la Târgu-Mureş întârzie, în condiţiile în care diferendul dintre unicul importator şi distribuitor al medicamentului şi Ministerul Sănătăţii legat de preţ nu s-a stins. Conducerea spitalului de la Târgu-Mureş a hotărât să nu mai aştepte până când problema va fi rezolvată de Ministerul Sănătăţii şi, în disperare de cauză, i-a comandat 300 de doze de heparină unui furnizor din Germania. Medicamentele ar urma să fie plătite direct din fondurile unităţii spitaliceşti de la Târgu-Mureş, care, de mai multe săptămâni, a reclamat faptul că a rămas fără heparină în stocuri şi se împrumută de la alte spitale din ţară.

Între timp însă, spitalul de la Târgu-Mureş a fost scos din impas de o persoană privată. "Este vorba despre o doamnă din Germania care a aflat din presă şi a cumpărat şi ne-a donat 100 de doze de heparină. Acestea au sosit astăzi, chiar la momentul potrivit pentru că pur şi simplu nu mai aveam de unde împrumuta", a declarat medicul Lavinia Cosma. Cele 100 de doze vor ajunge cel mult o săptămână în condiţiile în care necesarul lunar de heparină la Târgu-Mureş este de 1000 de doze.

Asta în condiţiile în care he¬parina este un medicament anticoagulant folosit la scară largă în mai multe ramuri medicale. De heparină au nevoie bolnavii care fac dializă, dar acest produsul este indispensabil şi bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare, în tratamentul infarctului miocardic acut. "În lipsa heparinei nu ne putem desfăşura activitatea. Fiind medicament anticoagulant, nu putem începe şi nu putem desfăşura nici o dializă, riscul fiind foarte mare pentru pacienţi, acelade a creşte toxinelor şi în cazuri extreme se poate ajunge la deces", spunea în urmă cu două săptămâ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 4 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 7 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

EVALUARE NAŢIONALĂ 2024 - 7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română / Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

News.ro acum 10 ore
Peste 7.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examenul de evaluare naţională nu s-au prezentat marţi la prima probă, cea de Limba şi literatura română, rata de participare fiind de 95,6%. Un elev a fost eliminat din examen pentru tentativ

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 9 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 8 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 8 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 5 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 12 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°