Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iepuraşul stranier, mai sărac anul acesta

Publicat in Adevarul, vineri 2 aprilie 2010 ·

Oamenii recunosc că darurile pe care le aduc celor dragi sunt mai sărăcăcioase decât în perioada dinaintea crizei.

Ieri au aterizat în Bacău peste 50 de stranieri, care au preferat calea cea mai scurtă pentru a se întoarce acasă. „Lucrez de zece ani în Italia şi acesta este al doilea Paşte petrecut în familie. S-a întâmplat ca Sărbătoarea să fie în aceeaşi zi la catolici şi ortodocşi şi de aceea avem această vacanţă“, ne spune Margareta Sorea care tocmai a revenit acasă din Peninsulă.

Pe lângă euforia petrecerii Sărbătorilor Pascale în familie, băcăuanii care lucrează în străinătate au şi motive de tristeţe.

Ei spun că recesiunea economică s-a resimţit din plin şi-n Spania şi Italia. „Dacă în urmă cu doi ani cumpăram toate cadourile cu 50 de euro, acum m-am trezit în sacoşă mai cu nimic. S-a schimbat situaţia şi acolo. S-au scumpit produsele, iar salariile au rămas îngheţate“, declară Oana Sandu, o altă băcăuancă salariată în Italia.

Stranierii care au făcut cumpărături mai multe s-au ferit ca de foc să se întoarcă acasă cu avionul. „Taxele sunt prea mari şi plăteşti pentru bagaj cât nu face. Transportul cu avionul este rentabil doar dacă ai o valiză. Este adevărat că ajungi mai repede acasă şi scapi de oboseala unui drum foarte lung. Însă mai economiseşti nişte bani“, a ţinut să precizeze Monica Marcu.

Transportatorii au mai scăzut preţurile

Femeia tocmai a revenit în ţară pentru Sărbătorile Pascale, dar spune că a apelat la serviciile operatorilor privaţi care fac curse între Italia şi Bacău. „Se merită mai mult decât să mergi cu autocarele. Maşinile private sunt mai rapide, iar pe mine mă lasă exact acolo unde muncesc“, adaugă femeia.

Băcăuanca a plătit pentru drumul de întoarcere acasă 110 euro, iar pentru bagajele suplimentare încă 1 euro de fiecare kilogram. „Nu luăm nici noi pielea de pe ei, că este g

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°