Constantin Dărac, bărbatul considerat a fi capul unei adevărate reţele de braconieri, înfiinţată în urmă cu peste zece ani, a fost pus în libertate.
Decizia a fost luată de magistraţii Judecătoriei Medgidia, în dosarul în care Dărac, împreună cu Ionuţ Daniel Păun, este judecat pentru braconaj, însă hotărârea de eliberare a celor doi din arest a fost confirmată de Tribunalul Constanţa, care a respins recursul procurorilor. Constantin Dărac a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia pe 23 martie 2010, alături de Ionuţ Păun. De menţionat însă că, în ceea ce-l priveşte pe Dărac, suspiciunile că ar fi capul unei reţele de braconieri planau asupra lui de aproape zece ani. La momentul respectiv, în septembrie 2001, pentru prinderea sa a fost nevoie de intervenţia trupelor speciale DIAS. Atunci, Dărac şi braconierii pe care se presupunea că îi coordonează erau în vizorul poliţiştilor de aproximativ trei ani. Potrivit informaţiilor strânse de anchetatori în 2001, Dărac se folosea mereu de alţi membri ai reţelei de braconieri, pentru a induce în eroare organele de anchetă şi pentru a face aproape imposibilă identificarea membrilor grupării. Anul acesta, în luna martie, Constantin Dărac şi un tovarăş al său, Viorel Păun, au fost arestaţi după ce au fost depistaţi de poliţişti pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, iar în portbagajul maşinii lor oamenii legii au găsit aproximativ 300 de kilograme de carne de mistreţ tranşată şi ambalată în pachete. În apărarea lor, cei doi au susţinut că ar fi găsit mistreţii morţi în pădure. Constantin Dărac, bărbatul considerat a fi capul unei adevărate reţele de braconieri, înfiinţată în urmă cu peste zece ani, a fost pus în libertate.
Decizia a fost luată de magistraţii Judecătoriei Medgidia, în dosarul în care Dărac, împreună cu Ionuţ Daniel Păun, este judecat pentru braconaj, în