Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STOP! Lubrifiant de la Zelca pentru RAEDPP-ul lui Babus

Publicat in Ziua Constanta, vineri 2 aprilie 2010 ·

STOP SRL îi are ca acţionari, cu 50%, pe Costică şi Silvia Zelcă, iar restul afacerii aparţine firmei Millenium Global Trade Development SA

Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) a atribuit pe 17 martie a.c. contractul pentru furnizare carburanţi, lubrifianţi, filtre şi accesorii auto pentru autovehiculele din sistemul de învăţământ preuniversitar din municipiul Constanţa.

Ca de obicei în ultimii ani, contractul a fost adjudecat de unicul participant la licitaţie, SC STOP SRL, pentru 199.639,5 lei fără TVA, faţă de 201.680,67 de lei, valoarea estimată în primă fază de autoritatea contractantă. STOP este firma omului de afaceri Costică Zelcă, pe numele căruia se află şi benzinăria Primo. Afaceristul nu pare foarte încântat de contractul cu RAEDPP-ul condus de PSD-istul Radu Babuş însă, în ciuda acestui fapt, participă an de an la licitaţiile organizate de această instituţie. „Contractul acesta are o sumă infimă. Mai mult iau ăia de la hârtie de scris. Însă, participăm la licitaţie pentru că aşa am pornit mai demult şi pentru că eu am posibilitatea să îi creditez pentru că banii nu mi-i iau la timp, ci după 40, 50 de zile. Normai că nimeni nu acceptă plata după 30, 40, 50 de zile. Din cauza asta noi suntem unicul ofertant", a declarat Costică Zelcă. Pe de altă parte, Ovidiu Tănase, directorul direcţiei de învăţământ din cadrul RAEDPP spune că STOP SRL va furniza combustibili şi alte consumabile necesare pentru cele trei Dacii şi patru camioane de la Liceul Auto, dar şi pentru alte opt Dacii folosite de şcolile din municipiu pentru aprovizionare. „Nu este nici un ghişeft pentru ei. Noi am trecut în caietul de sarcini că plata se face la 30 de zile, însă se face cam la 40. Şi... să fim serioşi, o benzinărie face suma asta într-o zi. Au benzină bună, nu am avut plângeri până acum".

SC STOP SRL este un jucător de vază pe piaţa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

O creatoare de conţinut din Dubai, amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă cu nisip roz din Sardinia

News.ro acum o ora
O creatoare de conţinut din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri video şi fotografii cu escapada sa, informea

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

La două săptămâni de la dispariţia în râul Natisone, Cristian Molnar este de negăsit. "Tensiunea este mare, frustrarea la fel, dar nu ne vom opri", spune primarul din Premariacco

News.ro acum 4 ore
Salvatorii italieni continuă căutările neîncetate ale lui Cristian Molnar, tânărul de 25 de ani a cărui dispariţie în râul Natisone continuă să neliniştească o întreagă comunitate, relatează presa italiană. În ciuda curentului foarte rapid, după cum

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 11 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

România are acum două sisteme PATRIOT gata de luptă

Mediafax acum 2 ore
România a primit patru sisteme PATRIOT şi a comandat încă trei, într-unul dintre cele mai scumpe programe de achiziţie, de 4 miliarde euro. Al treilea sistem PATRIOT va fi operaţionalizat până la finalul anului, au mai precizat reprezentanţi ai MApN

Sprijin important primit de Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele german Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un sprijin important din partea Berlinului pentru a fi reconfirmată pentru un nou mandat, au declarat, vineri, surse guvernamentale, citate de Reuters. Venită din partea Partidulu

Cinci destinaţii de evitat pentru turiştii care vor să economisească bani

Mediafax acum o ora
Într-un studiu realizat de publicaţia britanică MoneyWeek în colaborare cu o agenţie de turism, au fost analizate costurile pentru o zi şi o noapte în diverse oraşe turistice din lume. S-au luat în calcul preţurile pentru cazare la hotel, transport

VIDEO: Începe Super Rally 2024 la Alba Iulia: Zeci de mașini puternice pe străzi din oraș. Programul competiției

G4Media acum o ora
Începe Super Rally la Alba Iulia. Spectatorii vor putea vedea zeci de mașini puternice, în cursă pe străzi din oraș, transmite Alba24. Vor lua startul peste 20 de piloți, din Alba și din țară. Este prima etapă a campionatului național de super rally

Vremea

București
acum

23°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

22°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°