Păstrând ritmul anul-şi-cartea pe care şi l-a impus în ultimii cinci ani, Philip Roth a publicat în octombrie cel de-al treizecilea roman al său, Umilirea (The Humbling, Houghton, Mifflin, Harcourt, 2009) şi a anunţat şi titlul pentru 2010: Nemesis.

Este „o crimă împotriva propriei sale opere", a exclamat o cronicară. Alţii au căutat formule mai politicoase, dar dezamăgirea provocată de această cărţulie subţire şi anemică a fost generală: încă o dată, Philip Roth, care şi-a surprins de atâtea ori cititorii prin extravaganţe cum a fost Sânul (personajul principal, David Kepesh, se transformase nu într-o gânganie, ca la Kafka, ci într-o glandă mamară gigantică), sau resuscitând personaje a căror moarte o anunţase în romane precedente, vine cu ceva nou: un regres spre simplism, o naraţiune lipsită de rafinamentul stilistic caracteristic şi de complicatele lui jocuri de oglinzi menite să reflecte faţetele multiple ale personalităţii protagonistului.

In The Humbling rămân prezente, obsedante, temele lui din totdeauna: arta, erotismul, celebritatea, moartea, plus, în ultimele cărţi, decrepitudinea ca urmare inevitabilă a îmbătrânirii. Numai că ele sunt bifate parcă într-o doară, fără detaşare ironică şi fără osteneala de a le face să se întrepătrundă.

Alter-ego-ul autorului, cel care urmează să fie umilit până la anihilare, se numeşte Simon Axler, are 65 de ani, este actor, unul dintre cei mai mari interpreţi de teatru clasic din generaţia lui, dar şi-a pierdut brusc capacitatea de a trece rampa, de a captiva publicul. Primele pagini descriu starea de spirit a artistului anihilat sufleteşte de dispariţia raţiunii lui de a fi. Aceste pagini sută la sută Philip Roth sunt, din păcate, foarte puţine la număr. Profund deprimat (nevrozele sunt recurente în opera scriitorului care nu mimează, ci cunoaşte din proprie experienţă suferinţa produs