Cum să o petrec? Iaca, am făcut ce am putut. Nefericită programare a zilei ăsteia fără Băsescu tocmai în vinerea mare. Nu m-am învineţit nici la trup nici la veşminte cu ocazia asta. Nu că mi-ar fi stricat o zi fără Băsescu sau că n-aş avea motive să zic şi eu un “NU” nervos, însă n-am fost în stare să-i găsesc vreun folos evenimentului. În plus, îmi repugnă teribil împărţeala asta naţională în două tabere tulburi. Ura noastră cea de toate zilele! Unii uniţi de interesul puterii, fideli mâinii care îi hrăneşte. Alţii uniţi de tot felul de deziluzii, mai sincere sau mai interesate, visând o ipotetică alternativă. Pur şi simplu nu am vrut să mă fac frate nici nu dracul, nici cu tac’su. Şi apoi, deosebeşte-i dacă poţi. M-am tot gândit ce să scriu despre “No Băsescu Day”. Dacă scriu de bine, că aş avea ce, sunt etichetat ciutac. Dacă scriu de rău, că iarăşi ar fi destule, mi se confecţionează rapid o etichetă de băsescianist sau, dacă vreţi, chiar un epitaf. În asemenea momente regret cel mai mult că nu am flerul unui Constantin Tănase sau al unui Păstorel Teodoreanu. Tare ar fi mers un pamflet, să mai râdem niţel cu “Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!/E sloganul cunoscut;/Iarăşi am votat ca proştii,/Şi cu asta ce-am făcut?” sau “Din Banat până la Iaşi/Se resimte lipsa sării,/Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi/Au ajuns la cârma ţării“. Deşi – nu-i aşa? – tot noi rămânem cu gustul amar când hazul de necaz se termină. Aşa că n-am mai scris nimic despre ziua în care amicii mei anti-băsescieni l-au luat pe “NU” în braţe şi s-au costumat în violet. În schimb, o să vă povestesc o întâmplare petrecută în ziua în care bunicul meu se întorcea din armată. Avantajul ei e că, pe lângă caracterul comic, poate fi interpretată după plac şi chiar proiectată asupra situaţiei actuale sau a celei care va să vie pe scena politică românească. Întâmplarea cică ar fi adevărată şi o redau aşa cum a aju