Se înţelege, totul a început într-un birt, la o bere, că nu prea ştiu un alt loc unde ar putea doi poeţi să se ia la harţă pentru a intra în graţiile unei fete frumoase. De asemenea, se înţelege că poeţii nu-şi sparg halbele în cap, nu se trag de bărbi, nu-şi varsă măruntaiele cu şişurile, nici măcar cu plumbi nu se găuresc. Pentru că poeţii au alte arme.
***
Miza era pe măsura înfruntării: frumoasa fată a acceptat să petreacă o noapte cu învingătorul (să fim bine înţeleşi, “să petreacă” înseamnă pur şi simplu “să petreacă”, nimic mai mult şi nimic mai puţin).
Aşadar premiul a fost stabilit, iar armele alese. Să nu credeţi însă că poeţii s-au grăbit. În fond, timpul e ultima lor problemă. Unde mai pui că pe cât de provocatoare era miza pentru învigător, cu atât mai mare era riscul pentru învins. Au trecut ani, armele s-au ascuţit, coniacul a îmbătrânit. Dar într-o zi…
Ei bine, într-o zi, poezia a fost aruncată pe mese. Ion Mureşan vs. Mihai Goţiu.
Era prin toamna lui 2007. Regulile erau foarte simple. Fiecare îşi citeşte propriile poezii, pe rând, iar câştigătorul e desemnat prin aplauze (sau huiduieli, dacă ar fi fost cazul) de către consumatorii din birt. Din Insomnia. Dar, mai întâi, aveam nevoie de un arbitru, care să arunce banul. S-a nimerit să fie Natalia.
Uite aşa, prin voinţa Fortunei şi mâinile Nataliei, am început eu:
Chiar aşa, iubito
Îţi mai aminteşti…
Odată eram propriul nostru vers
Şi ne citeau toţi, înciudaţi,
Se albăstreau când ne vedeau
Oraşul ne era la picioare
Şi îl tăvăleam fără milă,
Să-ţi povestesc de Bulgakov, nu, nu de scriitor,
De cafenea, cum exploda când năvăleam în ea…
De Insomnnia, da, de cea veche, cum trosneau mesele,
Cum plesneau halbele, cum se răscoleau pereţii aceia infami
Cum behăiau oile şi sughiţau porcii…
Şi-n capăt d