Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preparate din miel, livrate la domiciliu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 aprilie 2010 ·

Firmele A&D Catering şi La Bibicii livrează şi astăzi meniul de Paşte la domiciliul bucureştenilor. Drobul, borşul, stufatul, friptura de miel, ouăle şi pasca sunt cele mai cerute preparate pentru masa festivă de mâine.

Gospodinele care nu au terminat pregătirile pentru masa de duminică sau care nu au reuşit încă să coacă pasca mai au timp să comande felurile la firmele de specialitate un meniu întreg sau o porţie.

La Bibicii meniul de Paşti costă doar 120 de lei. „Dacă avem comandă pentru grupuri mari, mâncarea va fi pregătită cu puţin timp înainte, pentru a nu se răci şi pentur a fi proaspătă. Totul este ambalat izotermic, aşa că nu există riscul să se strice pe drum sau să se răcească", a explicat Nicolae Răzvan, reprezentant al restaurantului.

Încă se mai fac comenzi şi astăzi, între orele 8.00 şi 23.00, la numărul de telefon 0735.615.473. Cei de la restaurant au pregătit pentru mâine seară şi un program artistic, aşa că dacă vreţi să ieşiţi, bucătarii vă aşteaptă cu aperitiv: ouă roşii, miel, ridichi, brânză, salată de vinete. Ciorba de miel nu va lipsi de la masă, iar la felul principal bucătarii au pregătit sarmale cu mămăliguţă, friptură de miel, cartofi prăjiţi şi salată verde. La desert este trecut un cozonac şi toate vor fi însoţite de vin alb sau roşu. Programul artistic al zilei începe la ora 14.00 cu formaţia Sultanii, şi continuă cu tombolă şi discotecă.

Meniu pentru o familie - 97 de lei

Pe site-ul chelner.ro puteţi comanda şi astăzi meniuri sau preparate care vă lipsesc. Astfel, un meniu de patru persoane ce conţine printre altele drob şi file de miel, pască şi tartă de pere costă 97 de lei. Pentru gurmanzi, o porţie de ciulama de miel costă 10 lei, iar mielul cu dovlecei - 16 lei. De asemenea, porţia de file de miel cu fasole neagră boabe ajunge la 17,4 lei se livrează în 12 ore de la comandă.

@N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum 57 minute
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Bacalaureat 2024: Au apărut subiectele la Matematică

Ziare.com acum 48 minute
Probele la Bacalaureat 2024 continuă. Elevii de la real au susținut marți, 2 iulie, proba la Matematică. Subiectele pe care le-au primit elevii de la Matematică - Tehnologic au început deja să circule pe rețelele de socializare, conform stirileprotv

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum o ora
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

Sondaj INSCOP la comanda News.ro - Intenţia de vot la alegerile parlamentare - PSD - 29,4%, PNL - 18,9%, AUR - 14,7% / 64,2% dintre ce chestionaţi declară că în mod sigur vor merge la vot

News.ro acum 4 ore
Aproape 30% dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro au declarat că ar vota cu PSD la alegerile parlamentare, 18,9% exprimându-se în favoarea PNL, iar 14,7% pentru AUR. Partidul SOS România, al Dianei Şoşoac

INS: Preţurile producţiei industriale pe total au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023

News.ro acum o ora
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1% în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023, şi au crescut cu 0,7% faţă de luna aprilie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (I

În timp ce unele ţări cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile, Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile

News.ro acum 23 minute
Companii din ţări din întreaga lume cochetează cu ideea de a implementa săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajaţii au fost informaţi că, de acum înainte, pot lucra o a şasea zi, o măsură inedită menită să stimuleze productivitatea într-o

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum 57 minute
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

UPDATE - Consultări la Palatul Victoria pentru calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare / Marcel Ciolacu se întâlneşte cu reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei / Ce au declarat liderii Forţa Dreptei după discuţii - FOTO, VIDEO

News.ro acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu continuă, marţi, consultările cu partidele pentru finalizarea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fiind aşteptaţi reprezentanţii REPER şi Forţa Dreptei. Potrivit unui anunţ al Guvernului, p

România-Olanda, în optimile EURO 2024. La ce oră este programat meciul la Pro TV?

Pagina de media acum 50 minute
Foto: Cristi Preda, gsp.ro România-Olanda, în „optimile” EURO 2024. România şi Olanda se vor înfrunta la München pentru un loc în „sferturile EURO 2024. Partida se va difuza de la ora 19.00, în direct la Pro TV. Publicitate Comentatorii meciului din

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

32°
mar.

21°/32°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°