Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Red Bull reuşeşte dubla în Malaysia, Vettel victorios!

Publicat in Adevarul, duminică 4 aprilie 2010 ·

După două curse în care s-a aflat de fiecare dată la conducere, Sebastian Vettel a câştigat prima sa cursă din sezonul 2010 al Formulei 1. Germanul a încheiat victorios în Malaysia, avându-l alături pe podium pe coechipierul său Mark Webber, în timp ce Nico Rosberg a încheiat pe poziţia a treia.

Cursa a fost ferită de ploaie, după o sesiune dramatică de calificări, şi totul s-a decis în primul viraj. Sebastian Vettel a plecat senzaţional de pe poziţia a treia pe grilă şi a reuşit să-i depăşească pe Nico Rosberg şi pe Mark Webber în primul viraj. Cei trei aveau în cele din urmă să ocupe podiumul după o cursă în care piloţii McLaren şi Ferrari s-au luptat pentru a revenit din coada plutonului, acolo unde fuseseră "aruncaţi" de nebunia calificărilor.

Vettel a forţat atât cât a trebuit, a avut o strategie perfectă în ceea ce priveşte schimbul de pneuri şi a fost scutit de problemele tehnice care l-au privat de alte două victorii ce părea sigure în Bahrain şi Australia.

Michael Schumacher în schimb a înregistrat o nouă cursă dezastruoasă, de această dată o problemă mecanică, o piuliţă care s-a desprins la suspensia spate, făcându-l să abandoneze.

Massa devine noul lider al clasamentului general după ce şi-a croit drum prin pluton până pe locul şapte. Pilotul Ferrari a reuşit câteva depăşiri spectaculoase de-a lungul cursei, la fel ca şi britanicul Lewis Hamilton. Acesta a încheiat pe şase, sub ameninţarea lui Massa care însă nu a mai avut resursele necesare pentru a forţa în ultimul tur.

A forţat însă Fernando Alonso, în încercarea de a trece pe opt înaintea lui Jenson Button. Dar spaniolului de la Ferrari i-a cedat motorul şi a fost nevoit să abandoneze cu un tur şi jumătate înainte de final oferindului debutantului Nico Hulkenberg primul puncte din carieră de pe locul 10.

De altfel patru dintre cei şase piloţi ai echipelor debutante au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Justiţia spaniolă refuză să-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum 54 minute
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum o ora
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Cseke Attila anunţă că UDMR a pledat în discuţiile de la Palatul Victoria pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare: Prezidenţialele pot fi stabilite pentru luna octombrie

News.ro acum o ora
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat după consultările cu premierul Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria că UDMR a pledat pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare, el precizâjnd că prezidenţialele

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Partidele franceze se grăbesc să construiască un front anti-extrema dreaptă înainte de turul al doilea al alegerilor parlamentare anticipate

News.ro acum o ora
Partidele politice din Franţa încercau luni să construiască un front unit menit să blocheze calea spre guvernare a partidului de extremă-dreapta Rassemblement National (RN) al lui Marine Le Pen, după ce acesta a înregistrat rezultate istorice câştig

Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine

Ziua Constanta acum 49 minute
Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine şi asigurarea astfel a siguranţei transportului maritim, inclusiv pentru navele care transportă cereale ucrainene, a început luni cu o ceremonie la Istan

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 5 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 51 minute
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Vremea

București
acum

36°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°