La începutul anului 1935, preşedinta Ligii Naţionale a Femeilor Române din Gorj, doamna Aréthie G. Tătărescu, a încredinţat sculptorului Constantin Brâncuşi realizarea, la Târgu Jiu, a unui monument al eroilor gorjeni. Brâncuşi, care devenise deja o celebritate mondială, avea atelierul la Paris, în Impasse Ronsin. Primind comanda, sculptorul care – se spune – promisese oamenilor din satul Hobiţa, unde se născuse în anul 1876, că va realiza un monument în amintirea morţilor din Primul Război Mondial, a avut ideea de a realiza la Târgu Jiu nu o sculptură, ci un ansamblu de mari proporţii. La 27 octombrie 1938, cei aproape 11.000 de locuitori din Târgu Jiu primeau un dar care a plasat oraşul lor în primul plan al artei moderne.

Sculpturile au fost aşezate de-a lungul unei axe orientate de circa 1 km lungime, creată atunci şi denumită Calea Eroilor, care uneşte partea cea mai înaltă a oraşului cu malul de jos al rîului Jiu. Pe această axă se găsesc, de la vest către est, Coloana fără sfîrşit şi parcul înconjurător (situate pe locul fostului Tîrg al Fînului), biserica Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi, în Grădina publică (reorganizată în acest scop de peisagistul Friederich Rebhuhn), Poarta Sărutului, scaunele, băncile şi Masa Tăcerii.

Criticat româneşte imediat după inaugurare (Coloana fiind comparată cu bărbăţia fostului prim-ministru, G. Tătărescu), ansamblul a fost considerat după război o manifestare grosolană a artei decadente care nesocotea sănătoasele reprezentări figurative. S-a încercat distrugerea, cu un tractor, a Coloanei, dar aceasta a rezistat. Apoi, a fost refuzată donaţia sculptorului, care intenţiona să lase ţării natale atelierul său. atelierul a rămas astfel la Paris. Mai tîrziu, acceptată oficial, opera lui Brâncuşi a devenit o expresie a geniului creator al poporului român. În acelaşi timp, albia Jiului a fost îndiguită pentru rea