O parte dintre trăsăturile din baza de date după care se fac portretele-robot aparţin chiar unor poliţişti. Figurile construite de criminalişti nu seamănă întotdeauna cu infractorii urmăriţi. Unele par făcute direct după poză, iar altele nu au nicio legătură cu persoanele căutate.
Agentul-şef adjunct Aurelian Grigorescu, specialist criminalist la Poliţia Capitalei, a explicat pentru „Adevărul" că sunt multe cazuri în care pentru o singură persoană se fac mai multe portrete-robot.
„În final rămâne unul singur, cel mai apropiat ca fizionomie de cel al făptaşului. Dar până atunci realizăm mai multe figuri, în funcţie de ce îşi aduce aminte victima şi fiecare martor. Apoi le confruntăm. De cele mai multe ori, aceste portrete nici nu seamănă între ele, dar au măcar un element comun. Unii oameni reţin mai bine ochii infractorului, alţii, nasul, gura sau părul. Depinde de unghiul din care au privit făptaşul, de postura în care se afla în momentul producerii infracţiunii şi de starea psihică la momentul furnizării informaţiilor", a spus Aurelian Grigorescu.
Practic, poliţistul care realizează portretul arată martorilor mai multe feluri de guri, ochi, urechi şi contururi ale feţei. Faţa persoanei suspecte este reconstituită pe bucăţi, conform descrierilor martorilor. Acest lucru este posibil cu ajutorul programului Image Track, achiziţionat din SUA.
Cercul de suspecţi
Odată ce portretul a fost realizat, acesta este folosit la întocmirea cercului de suspecţi. Poliţiştii care cercetează cazul caută informaţii despre persoanele din anturajul victimei sau recidivişti care au trăsături asemănătoare cu cele din portretul-robot.
Popularizarea prin mass-media este un alt pas important. „Poate o persoană îşi aduce aminte că are pe cineva în anturaj sau a văzut pe cineva care are trăsăturile asemănătoare cu cele mediatizate", a mai spus specialistul c
