Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: La Ploieşti există o carte mai veche decât oraşul

Publicat in Adevarul, marți 6 aprilie 2010 ·

Un exemplar din "Ab urbe condita" a lui Titus Livius, vechi de 490 de ani, sfidează timpul. Paza cărţii, extrem de valoroasă, este asigurată printr-un sistem de alarmă, iar păstrarea ei se face într-un depozit cu anumite condiţii de temperatură.

În secţia de carte veche a Bibliotecii Judeţene "Nicolae Iorga" din Ploieşti sunt nu mai puţin de 50.000 de volume străine şi româneşti, o comoară atât din punctul de vedere al conţinutului cât şi al valorii de piaţă.

Dintre ele se detaşează însă "Ab urbe condita" a lui Titus Livius, un exemplar legat în piele, care datează din 1520, tipărit la Viena. Având în vedere că Ploieştiul a fost întemeiat pe la 1600, cartea este cu câţiva ani mai veche decât oraşul care o găzduieşte acum.

La fel de valoroase, dar puţin mai "tinere" sunt "Cazania lui Varlaam", tipărită la Iaşi, în 1643, şi o ediţie a Bibliei lui Şerban Cantacuzino, de la 1688, editată la Bucureşti.

Cărţile au fost cumpărate în urmă cu mulţi ani de conducerea bibliotecii de la anticari, iar starea lor avansată de degradare a impus restaurarea. "Volumele au necesitat îngrijiri speciale şi au fost refăcute în centrul de la Alba-Iulia, unul dintre cele mai bune laboratoare de restaurare de carte din ţară. A durat câţiva ani până să ajungă în starea în care le avem acum", ne-a spus Mădălina Stancu, bibliotecar la secţia de carte veche.

Măsuri speciale

Pentru a putea răsfoi "Ab urbe condita" în ediţia de la 1520, este nevoie de aprobări speciale. În general, au acces la ea doar cercetătorii sau persoane cu preocupări în domeniu, cum ar fi bibliotecarii, istoricii sau scriitorii.

Când nu este studiată, cartea preţioasă stă într-un depozit special, care întruneşte câteva condiţii speciale de umiditate, temperatură şi filtrare a luminii astfel încât degradarea ei să fie redusă la minimum.

În plus, pentru că valoarea ei inestimabil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Când vine VARA în România? Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna iunie

Gandul acum 14 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânal

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 2 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

China a înconjurat Taiwanul pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea” asupra insulei

HotNews acum o ora
China a indicat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanul început cu o zi în urmă au ca scop testarea capacităţii sale de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP și Agerpres. Un soldat al armatei taiwaneze p

Danemarca închiriază 300 de celule de închisoare în Kosovo. Parlamentul de la Pristina şi-a dat acordul

News.ro acum 2 ore
Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord de închiriere a 300 de locuri într-una dintre închisorile sale către Danemarca, pentru o perioadă de 10 ani şi contra unei sume de 200 de milioane de euro, relatează AFP şi Reuters. Din 120 de deputaţi,

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 9 minute
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Constanţa - Şapte percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat a fost reţinut

News.ro acum 11 minute
Un bărbat a fost reţinut sub acuzaţia de evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din judeţul Constanţa şi în care prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

17°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°