Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Înghesuială la cursurile de animator centre de vacanţă

Publicat in Adevarul, marți 6 aprilie 2010 ·

O meserie nouă în România prinde tot mai mult în rândul tinerilor dornici să înveţe lucruri noi şi să lucreze cu copiii.

Centrele de vacanţă din judeţul Sibiu sunt o alternativă la vacanţele de vară petrecute de copii în faţa televizorului sau jucând jocuri pe calculator. Asociaţia de Prietenie Ille et Vilaine din Sibiu a demarat proiectul de înfiinţare a centrelor de vacanţă în judeţul Sibiu în 2004. Florentina Chidu este iniţiatoarea proiectului şi spune că a dorit să aducă această idee şi în România ca o alternativă educativă, şi distractivă în acelaşi timp, pentru copiii care se depărtează pe zi ce trece de o vacanţă în adevăratul sens al cuvântului.

Care vacanţă?

“În Sibiu şi în oraşe în general vacanţa de vară înseamnă timp în faţa calculatorului, iar la sate vacanţa înseamnă muncă la câmp. Copiii practic nu mai au o vacanţă propriu-zisă”, a declarat Florentina Chidu. În urma iniţiativei Florentinei, de câţiva ani în comunele din judeţ se organizează centre educative pentru copii. Iar de copii se ocupă animatori special pregătiţi într-o meserie nouă, certificată şi recunoscută de Ministerul Muncii. Vara aceasta se vor organiza centre de vacanţă, în parteneriat cu primăriile, în 15 comune din judeţ. Iar pentru cursurile de animator deja cererea este foarte mare.

De dimineaţa până seara

„Munca este de la opt dimineaţa până la opt seara dar atmosfera este foarte bună. Toată munca animatorilor este orientată către copii”, mai spune Florentina Chidu. Este o muncă plăcută pentru cine se simte bine în mijlocul copiiilor. Adriana Roman este de meserie traducător şi lucrul cu cei mici i-a trezit interesul. A absolvit cursul de animator şi lucrează cu plăcere în centrele de vacanţă din tot judeţul.

O zi obişnuită

„Într-o zi obişnuită ajungem în centru cu o jumătate de oră înaintea copiilor, pregătim materialele şi după ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 51 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 3 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°