Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusiv : Harta pieţelor comerciale din Galaţi

Publicat in Adevarul, marți 6 aprilie 2010 ·

În oraşul nostru există 19 de pieţe agro-alimentare, situate în cele mai importante cartiere. „Adevărul de Seară” vă prezintă, în exclusivitate, harta pieţelor din oraşul Galaţi.

Sunt situate în cele mai importante zone ale oraşului deservind astfel toată populaţia oraşului. Au în total peste 96.000 de metri pătraţi, iar cea mai veche datează încă din secolul al XVII-lea. Este vorba despre cele 19 de pieţe funcţionale din Galaţi.

Piaţa Centrală, mega-piaţa oraşului

Având drept reper suprafaţa fiecăreia, harta pieţelor debutează cu Piaţa Centrală (peste 36.000 de mp). Modernizată ultima dată în 1999, piaţa dispune de hale acoperite pentru comercianţi dar şi de spaţii special amenajate pentru producători. La rândul lor, clienţii au la dispoziţie şi o parcare subterană pentru 60 de autoturisme şi o hală pentru flori.

După suprafaţa pe care se întinde, urmează Piaţa Basarabiei (20.000 de mp), cunoscută sub denumirea de „Piaţa Moldovenilor”. Situată pe Calea Prutului (după societatea Menarom P.E.C), aceasta este singura piaţă de gros din oraş, de unde se pot cumpăra legume şi fructe la preţuri mai mici decât din alte pieţe. Este construită cu fonduri europene.

De trei ori mai mică, situată în spatele fostului restaurant „Om bogat, om sărac”, Piaţa din Micro 20 (6.419 mp) este printre puţinele spaţii complet acoperite şi climatizate.

Urmează Piaţa din Micro 39 (6.012 mp) care va intra într-un amplu proces de modernizare, astfel încât atât comercianţii cât şi clienţii să dispună de condiţii cât mai bune. Este considerata piaţa cu cele mai bune preţuri (pentru cumpărători) pentru legumele vândute la kilogram.

Ultima în top cinci „cele mai mari pieţe din oraş” se numără Piaţa din Micro 17 care deşi nu este printre cele mai moderne, este foarte bine aprovizionată, iar preţurile sunt ceva mai mici decât în alte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 24 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 47 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°