Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senat: Moţiunea pe Educaţie, respinsă

Publicat in Jurnalul, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Moţiunea simplă "Educaţia, de la supravieţuire la colaps", iniţiată de PNL şi susţinută de PSD, a fost respinsă ieri în Senat cu 65 voturi împotrivă şi numai 51 pentru. Prezent la dezbateri, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a aflat că, după măsurile pe care le-a propus, a fost botezat "ministrul Funeraliu".

Iniţiatorii moţiunii au criticat prevederile noii legi a Educaţiei care va fi adoptată luni de Guvern, acuzând că această lege politizează, birocratizează şi subminează educaţia şi au cerut elaborarea unei alte legi a educaţiei. Senatorii PNL şi PSD apreciază că "reforma" ministrului Daniel Funeriu este greşită, fiind reprezentată de disponibilizarea a 15.000 de cadre didactice, de salarii mai mici, diminuarea resurselor şi investiţiilor din educaţie. Prezent la dezbateri, ministrul Funeriu a susţinut că este vorba numai de reducerea a 15.000 de norme, şi că numărul final de profesori disponibilizaţi va fi mult mai mic, existând deja judeţe care au anunţat că, după reducerea normelor, nu vor renunţa la nici un profesor.

Ministrul şi-a început discursul din Parlament cu un gest de curtoazie, felicitând-o pe Ecaterina Andronescu pentru aniversarea zilei de naştere, dar a devenit ulterior ţinta ironiilor în plenul Senatului, începute cu hăhăieli răzleţe din sală atunci când, citindu-şi speech-ul, titularul de la educaţie a făcut pauze de tuşit pentru a-şi masca poticnelile. Mai târziu, senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu l-a ironizat pe ministrul Funeriu pentru că ar fi trecut în CV-ul său că are dublă "naţionalitate", română şi franceză, şi nu "cetăţenie", Vasilescu făcând trimitere la declaraţia lui Traian Băsescu privind absolvenţii tâmpiţi de şcoli. "Pe mine nu aţi reuşit să mă păcăliţi cu CV-ul dvs. Poate aţi fi reuşit să o faceţi, dacă nu îmi dădeam seama că nişte ONG-uri în care aţi activat au fost prezentate ca şcoli înalte şi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 5 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 5 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 7 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 2 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 4 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Ciucă spune că nu-l va numi pe Ciolacu premier: „Avem cel puţin cinci nume din PNL, nu pot să vi le dau acum”

HotNews acum o ora
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat miercuri că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine impozitarea progresivă, iar România nu este pregătită pentru așa ceva, scrie Ag

Fostul atacant italian Salvatore Schillaci a murit la vârsta de 59 de ani

HotNews acum 10 ore
Cel mai bun marcator și jucător al turneului final al Mondialului din 1990, Salvatore Schillaci (Toto) a fost tratat de câțiva ani pentru cancer la colon, scrie Golazo.ro. Fostul atacant italian a murit miercuri. El era internat din 9 septembrie la

Prințesa Kate și-a reluat îndatoririle publice după diagnosticul cu cancer

HotNews acum 11 ore
Prinţesa Kate a participat marţi la Castelul Windsor la o reuniune dedicată copiilor de vârstă fragedă, un angajament ce marchează revenirea sa în cadrul activităţilor oficiale ale casei regale britanice la doar câteva zile după ce a anunţat încheie

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/26°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

14°
joi

13°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

13°/26°