Un preot de la Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", din Constanţa, se judecă în instanţă cu un puşti de 25 de ani, care, după ce l-a şicanat în trafic, s-a dat jos din maşină şi i-a dat o mamă de bătaie părintelui.
Dosarul a ajuns pe rolul Secţiei penale a Judecătoriei Constanţa, iar agresorul este judecat pentru vătămare corporală. Potrivit anchetatorilor, faptele s-au petrecut în seara de 17 octombrie 2009, în jurul orei 19.00, pe bulevardul Aurel Vlaicu. La momentul respectiv, Mircea Pricop, părintele de la „Naşterea Sfântului Ioan", se deplasa cu maşina personală, un Volkswagen Polo CT 72 MIR, însă, din senin, acesta a început să fie şicanat în trafic de o Dacia Logan CT 34 BUR, la volanul căreia se afla Paul Gabriel Iliescu, de 25 de ani. Din primele date, se pare că, după ce i-a făcut semne cu farurile timp îndelungat, Iliescu l-a prins pe Mircea Pricop la o trecere de pietoni, şi-a parcat Logan-ul în faţa autoturismului preotului, s-a dat jos din maşină şi s-a dus la Volkswagen, peste faţa bisericească. Potrivit rechizitoriului, preotul a primit mai multe lovituri, cu pumnii şi cu picioarele, care au necesitat circa 35 de zile de îngrijiri medicale. Audiat de judecători, Iliescu a declarat că, de fapt, preotul era cel care-l şicana în trafic şi care, beat mort, a sărit la bătaie. De asemenea, suspectul a mai declarat că, după ce a fost lovit de preot, a văzut cum acesta s-a dezechilibrat şi a căzut cu faţa în asfalt. Iliescu a mai precizat că nu-l cunoştea pe Mircea Pricop înainte de acest incident. La termenul viitor, magistraţii îl vor audia pe preot. Un preot de la Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", din Constanţa, se judecă în instanţă cu un puşti de 25 de ani, care, după ce l-a şicanat în trafic, s-a dat jos din maşină şi i-a dat o mamă de bătaie părintelui.
Dosarul a ajuns pe rolul Secţiei penale a Judecătoriei Consta