În pană de subiecte – sau de capacitate de a le trata – presa se autodevorează. Tema principală a ultimelor zile din tabloide este telenovela „Adevărul”.

Pe adevăratul său nume „Scânteia” – sub care a defilat vreme de o jumătate de secol ca navă-amiral a presei comuniste – a devenit „Adevărul” abia după ce a trecut prin faza intermediară de „Scânteia poporului”, în zilele imediat următoare revoluţiei, când făcea apelul mobilizator către comunişti „să pună mâna pe arme” şi să apere cuceririle revoluţionare. Sub noul nume de „Adevărul” s-a remarcat după aproape un an printr-o privatizare frauduloasă realizată prin presiuni asupra unei guvernări timorate. A moştenit şi inventarul şi practicile curente prin care s-a instalat pentru aproape 10 ani în topul celor mai influente publicaţii. Influenţa a dus cu sine bani ( mai ales din publicitate guvernamentală ), iar banii, au încăierat colectivul. Micul „dictator” Tinu a reuşit, prin sfetnici unşi cu toate alifiile, să pună mâna pe majoritatea acţiunilor şi să-şi treacă ziarul în patrimoniul propriu pentru foarte scurt timp însă, intervenind straniul episod din pădurea de la Româneşti în care şi-a pierdut viaţa într-un accident inexplicabil. Moştenitorii săi au intrat curând în conflict cu crema echipei redacţionale, motivul fiind banii: redactorii îşi făceau o parte prea consistentă din venituri, păgubind familia. A urmat scandalul, cu transferul unei mari părţi din redacţie la o nouă publicaţie. Acesta a fost momentul intervenţiei lui Dinu Patriciu, proaspătul benficiar al „tranzacţiei secolului” cu Rompetrolul vândut cu bani buni cazahilor. Obsedat de ideea că n-a intrat în presă cu câţiva ani mai devreme când costurile erau rezonabile, dar când consilierii săi americani fuseseră de părere că nu trebuie să amestece petrolul cu tiparul, a dat o căruţă de bani familiei Tinu pentru un titlu care nu mai făcea cât cerea