Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medici neplătiţi din ianuarie

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Medicii de la cinci centre de permanenţă din Gorj aşteaptă să îşi primească drepturile băneşti pentru perioada în care au lucrat. „Este foarte adevărat că nu s-au mai primit banii de două luni. În luna ianuarie, am primit banii pentru luna decembrie, dar de atunci nu am mai primit nimic. A trecut deja un trimestru în care am lucrat şi nu ne am primit banii. În judeţ, există cinci centre de permanenţă, centre în care lucrează aproximativ 40 de medici. Centrele de permanenţă sunt excelente, sunt de un real folos pentru comunităţi, pentru că ele funcţionează în mediul rural, acolo unde oamenii nu au spitale şi nu au cui să se adreseze. Este păcat dacă acestea vor fi desfiinţate. Momentan, nu se pune această problemă. Însă, aşteptăm să ne primim banii pe ce am muncit. Medicii s-au săturat de situaţie, dar îşi vor face în continuare datoria faţă de pacienţi“, a spus Mihail Moisescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Gorj.

Medicii din Gorj nu prescriu reţete

În prezent, în Gorj sunt peste 200 de medici de familie care răspund de aproximativ 320.000 de persoane asigurate. În ciuda negocierilor dintre medici şi minister, în judeţul Gorj, toţi medicii de familie îşi desfăşoară programul de lucru în mod normal, consultându-şi pacienţii şi dându-le tratamentele adecvate, dar fără să le prescrie reţete.

„Aceasta este a şasea zi în care lucrăm în mod normal, fără să încasăm nici un ban în urma consultaţiilor. Oamenii vin la noi, îi consultăm, le aplicăm tratamentele de care au nevoie, doar că nu eliberăm documente care au legătură cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, deoarece ne-am afla în ilegalitate. Cum nu există un contract semnat între noi şi CJAS, nu putem elibera reţete care ar fi decontate apoi de instituţie. Noi, ca medici, ne facem datoria, mai departe este treaba CJAS“, a precizat Mihai Moisescu.

Cei care au de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 19 minute
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 43 minute
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 45 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum o ora
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

Ciolacu, întâlnire cu investitori americani în domeniul energiei: Avem potenţial enorm în acest sector

Mediafax acum o ora
Premierul a discutat marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii fondului de investiţii Carlyle Group, principalul acţionar al companiei Black Sea Oil & Gas (BSOG). Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuţiile s-au concentrat asupra proiectel

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 2 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 4 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 2 ore
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum 2 ore
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°