Vremea a dat semne că se îndreaptă încă de noaptea, aşa că azi continuă procesul de ameliorare. E drept, avem ceva ceaţă pe la câmpie, dar ploile slăbesc şi nu mai ocupă decât arii restrânse. Vântul însă continuă să îşi facă simţită prezenţa destul de acut în Dobrogea, local în Moldova, Muntenia şi crestele orientale, în timp ce maximele cresc semnificativ faţă de ieri. Vom avea, aşadar, o zi cu valori la amiază de la 11 grade în depresiuni, regiune în care e cel mai răcoare, până la 19 grade în sudul ţării.
Munţii în sfârşit mai zăresc şi soarele. Ploile nu mai ocupă zone aşa de mari ca ieri, iar vântul e alert doar pe crestele înalte. În plus şi maximele încep să crească, aşa că turiştii aflaţi încă la munte vor avea parte de valori de la 2 grade pe Ceahlău la cel mult 8 la Predeal. Nu e tocmai cald nici la Sinaia cota 1500, unde maxima nu trece de 6 grade, dar, deşi soarele se mai zăreşte şi el printre nori, ploile nu lipsesc nici ele. Acelaşi meniu meteo şi la Semenic, tot cu 6 grade, ca şi la Stâna de Vale, unde maxima urcă mai mult cu un grad. Zăpadă mai găsim azi doar pe Ceahlău, unde încă depăşeşte 40 de centimentri, dar şi la Sinaia, unde însă nu stratul depus are cel mult 15-20 de centimetri.
Iese soarele dincolo de Carpaţi azi. Mai sunt şi nori, dar ploile nu mai ocupă întregul peisaj, iar temperaturile reacţionează aducând în regiune valori de peste 15 grade, cu vâfuri termice şi de 18 grade Celsius, cum e cazul în Baia Mare. E drept, în depresiuni, temperaturile se opresc la valori de 12-14 grade Celsius la orele prânzului.
În sudul ţării, azi vremea e incomparabil mai frumoasă decât ieri. Mai sunt nori în Oltenia unde mai dă şi câte o ploaie scurtă, dar soarele face şi el parte din prognoza zilei de azi, aşa că şi temperaturile urcă. Vor fi azi şi 8-9 grade mai mult ca ieri. 17 grade, aşadar, la Craiova şi Râmnicu Vâlcea şi chiar