Cand puterea se impune cu forta, iar adevarul Puterii, (deci doar al unei singure parti) este impus si urlat prin orice mijloc, atunci premierul dintr-o tara democratica smulge microfonul din mana unui jurnalist si isi spune of-ul, invocand in plus si cenzura la care a fost supus.
Toate acestea petrecandu-se, culmea!, in ciuda faptului ca faptuitorul stie prea bine ca tot el este cel care refuza constant invitatiile si aparitiile la posturile carora le-a luat cu japca microfonul si a tinut sa isi strige durerea si nedreptatea.
Emil Boc stie foarte bine de cate ori a refuzat invitatiile posturilor care nu ii canta in struna, care nu il preaslavesc si nu ii prezinta intrebarile inainte de emisiune, care nu il lasa sa "editeze fraze perfecte" fara sa il intrerupa cu intrebari incomode la care raspunsurile nu sunt tocmai usor de dat, care invita alaturi de tine jurnalisti incomozi (denumiti generic de seful statului "tonomate") ce nu te lasa sa iti prezinti doar maruntele realizari, ci te chestioneaza si despre adevaratele reusite si succese.
Dincolo de penibilul gestului in sine in care Emil Boc smulge microfonul reporterului de la Realitatea TV si isi spune in forta mesajul, fapta premierului tradeaza exact situatia in care ne aflam. Puterea insista sa ne spuna adevarul, sa ne faca sa credem ca acela si doar acela este adevarul, ca noi toti suntem pe drumul gresit, ca noi presa si "tonomatele" nu stim decat sa mintim, sa manipulam, sa inselam si sa distorsionam mesajele lor. Si mai ales daca facem asta dupa ce tot ce primim din partea lor este refuzul de a dialoga si tacerea prelunga.
Adevarul lui Boc nu este nici macar Boc in persoana. Adevarul lui Boc il transcende si vine de undeva de sus, unde el doar poate privi si consemna primirea lui, impreuna cu promisiunea ca il va trimite intocmai si la timp mai departe. Gestul