Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de sătmăreni au participat la Ziua Mondială a Sănătăţii

Publicat in Adevarul, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Azi se sărbătoreşte Ziua Mondială a Sănătăţii şi la Satu Mare. Cu această ocazie, între orele 11.00 şi 14.00 volutarii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare şi cei de la Crucea Roşie au ieşit cu standuri în faţa Catedralei Romano Catolice pentru a măsura tensiunea trecătorilor şi pentru a împărţi diferite pliante.

De la ora 11.00 şi până la 12.30, peste 300 de persoane s-au oprit la volutnarii Crucei Roşii şi cu puţin peste 50 la standul DSP.

Majoritatea trecătorilor au ştiut ce se sărbătoreşte la data de 7 aprilie şi cea mai mare parte dintre aceştia au şi participat la acţiunea de măsurare a tensiunii.

„Din câte ştiu azi se sărbătoreşte Ziua Mondială a sănătăţii. Consider un lucru bun şi poate că ar fi foarte bine să se facă mai des asemenea acţiuni”, spune Eleonora Foitoş, pensionar.

Informaţii utile pentru sătmăreni

Cei de la DSP spun că această sărbătoare e un bun prilej pentru a face o campanie de informare a publicului, atât a copiilor, cât şi a adulţilor, respectiv a vârstnicilor.

„Cel puţin de zece ani suntem prezenţi în centrul oraşului pentru a sărbători Ziua Mondială a Sănătăţii şi considerăm că e un lucru bun. Am venit azi aici pentru a oferi în primul rând informaţii copiilor, adulţilor şi vârstnicilor, să răspundem la întrebările sătmărenilor privind diferite boli şi desigur să măsurăm tensiunea. Din fericire am observat că sătmărenii sunt din ce în ce mai interesaţi de aceste acţiuni”, spune Carmen Guleş, inspector în cadrul DSP Satu Mare.

Interes dublu faţă de anii precedenţi Cei 15 voluntari de la Crucea Roşie spun că pe an ce trece tot mai mulţi sătmăreni prind curaj să-şi măsoare tensiunea şi să participe la campaniile pentru sănătatea publică.

„Am rămas plăcut surprinşi de mulţimea de oameni care s-a adunat la cortul nostru pentru a-şi verifica tensiunea. Numărul lor a depăşit dej

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 37 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 11 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°