Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Cârţu: „N Doye nu are nu ştiu ce iubire pentru Dinamo!”

Publicat in Adevarul, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Antrenorul Sorin Cârţu a vorbit azi la conferinţa de presă a clubului Pandurii despre scandalul în care a fost implicat N Doye, jucătorul dinamovist fiind criticat nu pentru cearta cu un coleg ci pentru ceea ce a spus despre clubul la care joacă.

„Scandalul cu N Doye nu dă bine acum la Dinamo. Un scandal între jucători nu dă bine nicăieri dar din punctul de vedere, faptul că ei s-au certat nu e atât de grav cât ar fi dacă el chiar a făcut comentariile acelea faţă de club. Dar aşa jucătorii se mai ceartă şi se împacă şi ies împreună la o bere. Însă ar fi grav dacă sunt adevărate toate celelalte care le-a zis. Pentru că e vorba lui Turcu, nici cel mai mare mercenar nu putea să spună acele lucruri despre Dinamo”, a spus Cârţu care a mai precizat că nu se aşteaptă ca N Doye să fie dinamovist şi să iubească clubul, pentru că e normal ca acesta să fi venit în România pentru bani: „Nu te aştepţi acum să facă nu ştiu ce iubire pentru Dinamo sau la un feeling de la N Doye pentru Dinamo şi normal că a fost interesul financiar pentru acela a venit acolo. Dar nici dacă eşti ultimul mercenar nu poţi să faci astfel de comentarii”.

În ceea ce priveşte evoluţia din teren a lui N Doye, Cârţu a spus că îl apreciază şi nu-l interesează viaţa de noapte a jucătorului: „Poate că N Doye comentează aşa pe lângă teren dar în teren a avut momente bune. Nu ştiu ce să spun de viaţa lui de noapte şi nu ştiu ce regulamente au ei şi ce fac la Dinamo”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum o ora
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 2 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 41 minute
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum 38 minute
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 2 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 2 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Un nou atac al Rusiei asupra orașului Harkov. Un mort și doi răniți, în urma loviturilor, conform guvernatorului regiunii

Ziare.com acum 46 minute
O persoană a murit şi două au fost rănite într-un atac rusesc desfăşurat în cursul nopţii asupra oraşului Harkov, a declarat luni guvernatorul acestei regiuni din nord-estul Ucrainei, aflată de câteva săptămâni sub o nouă ofensivă din partea Moscove

Război în Gaza, ziua 240. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de încetare a focului dacă Hamas o va face

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_514669" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Statele Unite se așteaptă ca Israelul să accepte propunerea de încetare a focului, dacă Hamas o va face, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 10 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

Oficial de la MAE! Dele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetățenia română

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), precizează că, duminică, 2 iunie 2024, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste, au fost informaţi de către autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele tr

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°