Atacantul brazilian al formaţiei Corinthians, Ronaldo, a devenit tată pentru a treia oară, ieri, când s-a născut cea de-a doua fetiţă a sa, Maria Alice.
Maria Alice s-a născut prin cezariană şi are 3,45 kg şi 50 cm. Mama, Maria Beatriz "Bia" Anthony, şi fetiţa se simt bine, conform serviciului de presă al spitalului israelian Albert Einstein.
Clubul Corinthians anunţase, în cursul zilei de marţi, că Ronaldo a fost învoit de a antrenament, pentru a fi alături de Maria Beatriz.
Ronaldo, în vârstă de 33 de ani, mai are un băiat, Ronald, cu fosta sa parteneră, Milene Domingues, şi încă o fetiţă, Maria Sophia, cu Maria Beatriz Anthony.