Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Marta" va fi salvată

Publicat in Romania Libera, joi 8 aprilie 2010 ·

Clădirea fabricii Marta din Arad, care la începutul secolului trecut a produs autoturisme Daimler, va fi salvată. Un grup de arădeni care doresc ca oraşul să nu-şi piardă simbolurile a găsit soluţia pentru ca fosta fabrică Marta să nu rămână doar în cărţile de istorie.

După Revoluţie, clădirea fostei fabrici Marta s-a aflat într-o permanentă stare de degradare. În ultima perioadă, boschetarii au rupt gratiile şi s-au adăpostit în subsol. Numai că un grup de arădeni l-a contactat pe patronul actualei fabrici de vagoane marfă, în cadrul căreia se află şi clădirea Marta, şi i-a explicat intenţiile lor. Acesta a îmbrăţişat imediat ideea şi, astfel, arădenii au trecut la înfiinţarea unei fundaţii, „Marta 1905". „Am discutat cu patronul de la Astra Vagoane Marfă şi dânsul ne va pune la dispoziţie clădirea fostei fabrici Marta, care va deveni un simbol al cartierului care probabil se va naşte acolo", a declarat Bujor Buda, membru fondator al fundaţiei Marta 1905 şi preşedinte al asociaţiei ProUrbe. Fundaţia va încerca să obţină fondurile necesare pentru a restaura clădirea şi a o reda arădenilor.

Spaţiu pentru cultură

„Sperăm ca acolo să putem oferi spaţii pentru cluburi care până acum nu au avut unde funcţiona. Printre acestea se află clubul radioamatorilor, al fotografilor, al numismaţilor şi altele", a declarat Samuel Caba, director al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional Arad. Şi el se află printre membrii fondatori care speră să redea fosta fabrică Marta arădenilor. „Noi visăm să devină un loc de întâlnire a elitelor din Arad. Să fie ceva în genul Capşa, un loc care la această oră în Arad nu există. Aradul să-şi poată invita musafirii de seamă", a declarat Bujor Buda. Membrii fondatori vor să facă lobby pentru finanţare pe lângă compania Mercedes, parte a concernului Dai¬mler, pentru că Marta a fost cea mai estică fabrică a lor, dar să apel

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 2 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 4 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 8 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 9 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 6 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 7 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

24°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°